Un poliţist din Trupele Speciale, aflat în timpul liber, a fost implicat într-un scandal în Mangalia, împreună cu alţi patru bărbaţi. Astfel, conflictul a izbucnit din cauza unor neînţelegeri în trafic. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs acest incident.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, sâmbătă, poliţiştii din Mangalia au fost sesizaţi despre producerea unui scandal pe o stradă din oraş, potrivit informațiilor publicate de site-ul republicaonline.ro.
Oamenii legii au stabilit după primele cercetări că acest conflict a plecat de la nişte neînţelegeri în trafic între doi bărbaţi aflaţi într-un autoturism şi un poliţist care era într-o altă maşină. La un moment dat, aceştia au oprit pe o stradă din Mangalia, iar celor doi bărbaţi li s-au alăturat alţi doi aflaţi în zonă, care îi cunoaşteau pe cei din maşină.
De la ce a început conflictul
Cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 51 de ani, toţi din Mangalia, au început să se certe cu poliţistul din cealaltă maşină, după care s-au îmbrâncit reciproc. Anchetatorii au stabilit că poliţistul, angajat al Poliţiei Judeţene Constanţa, se afla în timpul liber în momentul producerii acestui scandal.
El a fost dus la spital, unde a petrecut noaptea. Cei patru bărbaţi care l-au atacat pe poliţist și l-au lovit cu bâte, apoi l-au fugărit cu un topor, sunt cercetaţi în libertate pentru loviri şi alte violenţe şi tulburarea liniştii publice. Poliţistul a mers la Serviciul de medicină legală, specialiştii concluzionând că are nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Surse din cadrul IPJ au precizat că poliţistul aflat în timpul liber s-a implicat în altercaţie pentru a-şi proteja soţia care fusese agresată verbal de cei patru bărbaţi din Mangalia.