meseria de polițist, la mare căutare în Alexandria
Polițist. E statutul pe care marea majoritate a tinerilor din Alexandria doresc să îl bifeze în dreptul carierei lor viitoare. Aceasta este concluzia la care au ajuns inițiatorii proiectului "Job Shadow Day", desfășurat anul acesta în Alexandria - Teleorman. Coordonatorul proiectului la care am făcut referire, în cazul Liceului Pedagogic "Mircea Scarlat" din Alexandria, Violeta Pleşu, a explicat mecanismul initiativei internaționale de orientare profesională Junior Achievement România, care a ajuns în România la cea de-a XV-a ediție dar și concluzia la care s-a ajuns în cele din urmă: ”În funcţie de profesia aleasă, elevii s-au programat, prin intermediul coordonatorului programului de la liceu, la instituţii de stat sau private, pentru a observa în detaliu în ce constă domeniul în care îşi doresc să lucreze pe viitor”, a punctat Violeta Pleşu. Tot ea a evidențiat faptul că, potrivit evidențelor programului Junior Achievement România din acest an, una dintre cele mai "căutate" meserii în rândul tinerilor care au participat anul acesta la proiect a fost aceea de polițist. Jurnalismul şi psihologia, domeniul bancar sau cel medical, s-au situat pe pozițiile imediat următoare, considerentele alegerilor ținând în primul rând de siguranţa locului de muncă. "Este o slujbă de viitor. Sunt oameni serioşi în Poliţie. Predomină bărbaţii, dar şi femeia se poate remarca. Depinde pe ce latură - criminalistică, rutieră", a declarant una dintre elevele participante la proiect. Potrivit Agerpress, în săptămâna 'Să ştii mai multe, să fii mai bun!', aproximativ 70 de elevi ai liceului au participat la a XV-a ediţie a programului international Junior Achievement România . Printre instituţiile de stat care au acceptat să fie partenere în cadrul proiectului Job Shadow Day se regăsesc Inspectoratul de Poliţie al judeţului Teleorman, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria și Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Teleorman.