Poliţist lovit de doi tineri pe care-i cercetase în trecut
- Ciprian Iancu
- 10 februarie 2014, 15:38
Şeful Postului de Poliţie din comuna hunedoreană Bretea Română a fost victima unui incident de circulaţie provocat în mod intenţionat de doi tineri pe care-i cercetase pentru abateri de la lege. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii IPJ Hunedoara. Până la lămurirea situaţiei, suspecţii sunt arestaţi preventiv.
Un caz anunţat, iniţial, ca accident de circulaţie s-a transformat într-unul de ultraj. Conform reprezentanţilor IPJ, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 04.00, şeful Postului de Poliţie din comuna Bretea Română, aflat în maşina personală, un VW Polo, se întorcea acasă de la un caz. Pe DN 66, aproape de satul Plopi, maşina lui a fost recunoscută de doi tineri, aflaţi într-un Opel Agila, Ioan Neag – 20 de ani şi Sergiu Ardelean – 30 de ani. Ambii fuseseră cercetaţi de poliţist, cu ceva timp în urmă, acuzaţi că au încălcat legea: furt şi lovire în cazul lui Neag, respectiv conducere sub influenţa alcoolului în cazul lui Ardelean. Anchetatorii susţin că cei doi ar fi încercat să se răzbune pe şeful de post. Într-o curbă la dreapta, maşina poliţistului a fost lovită din spate de autoturismul condus de Ioan Neag. Ambele autoturisme au intrat în derapaj, apoi au ieşit în decor. Poliţistul a rămas încarcerat, iar cei doi au fugit de la locul accidentului. În urma impactului, poliţistul a fost, practic, scalpat de maşina contorsionată într-o fracţiune de secundă şi a suferit şi o fractură de coaste. El a fost operat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Deva, iar acum starea lui este stabilă.
La scurt timp după eveniment, la locul accidentului a apărut mama lui tânărului şofer, declarând că ea s-a aflat la volan. Poliţiştii au făcut însă verificări suplimentare şi au demontat această variantă. Mai mult, anchetatorii au ajuns la concluzia că maşina poliţistului a fost lovită intenţionat de Opelul în care se aflau cei doi tineri. Aceştia sunt acum arestaţi preventiv pentru 29 de zile, în urma unei decizii luate de Judecătoria Haţeg. "Se continuă cercetările şi vom vedea dacă există sau nu temeiuri legale pentru schimbarea încadrării faptei celor doi, de la ultraj la o faptă şi mai gravă", spune Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara