Brăila. Polițist prins băut la volan în urma unui accident rutier provocat într-o comună din județul dunărean. O mașină condusă de un tânăr în vârstă de 19 ani a lovit un alt automobil în care se afla chiar șeful poliției municipale.
Evenimentul rutier s-a petrecut sâmbătă seara, în jurul orei 19.15, pe raza localității Oprișenești, pe drumul național DN 2B. Polițiștii din cadrul serviciului rutier au fost solicitați să intervină pentru a stabili împrejurările accidentului.
Polițist prins băut la volan
Potrivit unei comunicări emise de Inspectoratul Județean de Poliție Brăila, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din orașul Ianca, a lovit un alt vehicul șofat de un bărbat de 42 de ani. Ambele mașini se îndreptau spre Brăila, venind dinspre Buzău. Conform informațiilor obținute de presă, bărbatul de 42 de ani era polițist. Mai exact, acesta era chiar șeful poliției municipale Brăila, Marius Budu.
În urma accidentului, ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, pentru consumul de alcool. În cazul lucrătorului de poliție, rezultatul a fost pozitiv. Testul a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la spital pentru pentru recoltarea de probe biologice.
Tânărul care a provocat accidentul în care a fost implicat șeful de poliție a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliția rutieră au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. De asemenea, în cazul acestui polițist, Marius Budu, șefii săi au deschis o anchetă internă.
Marius Budu propus la avansare
Marius Budu era, până la acest moment, un polițist apreciat de superiorii săi, dar și de politicieni. Așa se explică faptul că el a fost propus spre avansare în conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Galați. Aici, polițistul brăilean ar urma să preia poziția de inspector șef adjuct.
De menționat că, în trecut, Marius Budu, polițist prins sub influența alcoolului la volan, a condus și Inspectoratul Județean de Poliție Brăila, cu delegație. Ulterior, comisarul-șef Marius Budu a picat examenul pentru ocuparea funcției respective.
Acest polițist a ajuns la Brăila de la Ianca, unde a ocupat funcția de șef al Poliției locale, din 2014. În noiembrie 2016 a fost împuternicit la conducerea Poliției Municipiului, iar ulterior a câșrigat concursul de șef al Poliției Municipiului. .
Astfel, în luna mai a anului 2021, Marius Budu a fost împuternicit adjunct al șefului IPJ Brăila, iar apoi, începând cu 1 ianuarie 2022, a preluat, tot prin împuternicire, comanda inspectoratului.
Polițist implicat într-un accident rutier
Un alt acicdent rutier în care a fost implicată o mașină de poliție a avut loc vineri. Autospeciala care circula cu girofarurile și sirena în funcțiune a intrat coliziune cu un alt autoturism pe o stradă din Constanța. În urma accidentului, un polițist, aflat la volanul autospecialei a fost rănit.
În acest caz, ambii șoferi au fost testați pentru consumul de droguri și alcool. Rezultatele au ieșit negative, în ambele cazuri.
„Din primele verificări efectuate, autospeciala de poliţie se deplasa pe Şoseaua Mangaliei, în regim prioritar, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, iar la intersecţie cu strada Pandurului a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din partea stângă a conducătorului autospecialei, la culoarea verde a semaforului electric în funcţiune”, a transmis IPJ Constanţa.