Politico. SUA îi susțin pe protestatarii din Bulgaria, în vreme ce liderii UE tac mâlc
- Magda Spiridon
- 15 iulie 2020, 01:30
„Nimeni nu e mai presus de lege”, a declarat ambasada americană, în vreme ce protestele se intensifică la Sofia.
Ambasada americană de la Sofia s-a plasat luni de partea protestatarilor anticorupție care cer demisia premierului Boiko Borisov și care s-au revărsat pe străzi pentru a cincea noapte la rând.
Bulgaria trece acum prin cele mai ample proteste antiguvernamentale din ultimii șapte ani, pe fondul amplificării unei crize a corupției care a expus modul în care oligarhii au exercitat control asupra unor instituții vitale ale statului, cum ar fi cele judiciare și cele din aparatul de securitate. Țintele principale ale manifestanților sunt Borisov și procurorul general al țării, Ivan Geshev.
Borisov este un aliat-cheie al cancelarului german Angela Merkel, iar liderii UE au evitat orice critică la adresa lui în ultimele zile, în ciuda amplificării scandalului.
Relațiile americano-bulgare sunt delicate. Cele două țări sunt aliate în cadrul NATO și America a făcut exerciții comune cu forțele bulgare, însă Washingtonul este concomitent îngrijorat de profundele legături istorice ale țării cu Moscova și de tergiversarea diversificării surselor de aprovizionare cu energie pentru diminuarea dependenței de Rusia. Dacă declarația ambasadei americane nu a făcut vreo referire explicită la revendicările protestatarilor privind demisia lui Borisov și Geshev, ea nu a lăsat deloc loc de îndoială cu privire la cine face obiectul simpatiei americane.
„Orice națiune merită un sistem judiciar apolitic și răspunzător în fața statului de drept. Noi susținem poporul bulgar în contextul în care voi pledați pașnic pentru o credință mai mare în sistemul vostru democratic și promovați statul de drept în Bulgaria. Nimeni nu este mai presus de lege.”
În urmă cu două zile, ambasada și-a avertizat cetățenii să evite zonele de protest din Sofia, care continuă deja de cinci zile, pentru a evita o posibilă implicare în violențe. Titlul postării este „activitățile de protest continuă în centrul Sofiei, în perioada 11-16 iulie”.
Pentru data de 16 iulie, există un protest planificat de mult timp al asociației civile „Boeț”, în fața Consiliului de Miniștri - „Protestul civil național - Demisia lui Borisov și Geshev”. La primul protest, săptămâna trecută, pe 9 iunie, copreședintele Bulgariei Democrate, Hristo Ivanov, și-a invitat susținătorii la acest protest. În prezent a avut loc deja a cincea zi consecutivă de proteste la Sofia și în multe alte orașe din Bulgaria, cerându-se demisia procurorului-general al Bulgariei, Ivan Geshev, și cea a premierului Boiko Borisov.