Eliberare prin demolare și pustiire. Domnul Putin nu suportă să-i vadă pe ruși asupriți de alte popoare. Acum mai bine de douăzeci de ani, niște ceceni au luat ostatici 800 de ruși, într-un teatru din Moscova. Domnul Putin și-a trimis gealații, care au injectat gaz anesteziant în clădire apoi, cu masca pe figură, au luat-o cu asalt. 120 dintre ostateci au murit – dar au murit liberi!

Inițial s-a crezut că a fost o greșeală a eliberatorilor. Dar patru ani mai târziu, tot niște ceceni au luat ostateci aproape 800 de copii ruși, într-o școală din provincie, la Beslan. Domnul Putin și-a trimis deîndată gealații, care au luat cu asalt școala folosind aruncătoare de grenade antitanc. 333 dintre ostateci au murit – dar au murit liberi!

În februarie 2022, domnul Putin a auzit că, în Severodonețk, un oraș de vreo sută de mii de locuitori din Ucraina, etnicii ruși (38,7% din populație) sunt asupriți. Domnul Putin și-a trimis deîndată gealații, care au pus la pământ orașul folosind artileria grea. 1.000 de obuze trase în fiecare ceas, vreme de 4 săptămâni: Hiroșima doi. Zilele trecute, ultimii 568 de localnici asupriți au fost eliberați și deportați în Siberia, pentru denazificare.

Însă ceva l-a nemulțumit pe dl. Putin: în oraș nu mai e nicio clădire în picioare, deci nu mai are pe ce să ridice Steagul Victoriei. În plus, dânsul ceruse să-i fie livrată victoria pe 10 iunie – ca să-și poată proclama victoria la Forumul Economic Internațional de la St. Petersburg. Dar iată, gealații au bătut pasul pe loc două săptămâni... Așa că pe ministrul-adjunct al Apărării, generalul-colonel Ghennady Jidko (care a conceput operațiunea) l-a trimis tocmai în Districtul Militar Centru, pe  gl. col. Alexandr Dvornikov, comandant al Grupului de Forțe Sud (care a condus operațiunea) l-a destituit, ca și pe comandantul Forțelor Aeropurtate, gl. col. Andrei Serdyukov  (ai cărui oameni au executat-o).

Evident, aceste destituiri și retrogradări nu au fost anunțate la televiziunea de stat – fiindcă de semi-eșecul din Ucraina nu e vinovat dl. Putin, ci predecesorii: Stalin și Gorbaciov. În seara de sâmbătă, în emisiunea sa ”Moscova. Kremlin. Putin” de la televiziunea de Stat Rossia 1, principalul propagandist al regimului, Vladimir Solovyov, ar fi trebuit să elogieze ”victoria” soldată cu demiterea comandanților ”victorioși”. Dar el a preferat să-i denunțe pe adevărații vinovați de demolarea și pustiirea orașului Severodonețk: „Gorbaciov a făcut o greșeală fatală atunci când a permis reunificarea Germaniei, iar tovarășul Stalin a făcut o greșeală atunci când a decis că ar trebui să permitem Germaniei să continue să existe”. Concluzia sa: „Fie ca nemții să ardă în iad”.

În rest, niciun cuvânt despre presupusa ”victorie” de la Severodonețk. Oare de ce?

Cele 5 armate.

E vai și amar atunci când ducerea războiului încape pe mâna politicienilor: ei nu gândesc în termeni militari, ci în termeni de imagine, de prestigiu, de propagandă. Vezi cazul Stalingrad: doar fiindcă orașul purta numele marelui său rival, Hitler nu a acceptat să-l cedeze și a îngropat acolo 800.000 de militari. Din care peste 100.000 de militari români.

Războiul din Ucraina a fost de la bun început pe mâna politicianului Vladimir Putin. Încercând să-și justifice agresiunea, dânsul a declarat că „a fost o decizie având drept scop protejarea cetățenilor noștri, rezidenți în Republica Populară Donbass, care vreme de opt ani au fost supuși unui genocid de către regimul de la Kiev și de către neo-naziștii care au primit protecția Occidentului” – în special a Germaniei, care „n-ar fi trebuit să mai existe”.

Și astfel, ”eliberarea întregului Donbass” a devenit, în ultimele săptămâni, obiectivul central al războiului. Prima parte a operațiunii s-a derulat la Severodonețk unde, oficial, Miliția Republicii Populare Lugansk a ”eliberat” orașul, cu ceva ajutor de la Armata Rusă.

În realitate, Miliția populară a participat cu vreo 6.000 de oameni, din care a și pierdut jumătate. Ofensiva a fost realizată, de fapt, de cinci armate rusești (5, 8, 41, 58 și 2 Tc.) întărite cu o divizie de tancuri (D.90 Tc.G.). Iar celor cinci armate de arme întrunite, angajate simultan pe un front de numai 30 km., le-a trebuit o lună ca să pătrundă, cu un colosal sprijin de artilerie, pe o adâncime de 13 ... 15 km., până la râul Donețul de Nord!

Pe hartă, situația pare absurdă: cum să realizezi manevra de forțe, când cinci armate mecanizate se înghesuie pe 50 kmp? În realitate însă, situația a fost mult diferită. În acest război, Rusia și-a organizat trupele în Grupe de Luptă, alcătuite dintr-un batalion de infanterie mecanizată (33 mașini de luptă BMP) întărit cu o companie de tancuri și un divizion de artilerie: circa 800 militari. Cele 5 armate angajate pe mini-frontul din Severodonețk cuprind, pe hârtie,  75 de batalioane de infanterie mecanizată și 27 de batalioane de tancuri. Dacă adăugăm și milițienii Republicii Populare Lugansk, rezultă că s-ar fi putut alcătui 85 de Grupe de Luptă. În realitate, la bătălie au participat numai 20!

Prin decizie politică, dl. Putin a angajat în Bătălia pentru Severodonețk trupe ajunse la un potențial real inițial de luptă de circa 25%. Nu generalii demiși – Jidko,  Dvornikov, Serdyukov – sunt vinovați, ci politicianul care, pentru a-și ascunde greșelile, i-a trimis la luptă în aceste condiții. Și devine explicabilă și tactica adoptată: neavând suficientă infanterie, dar având peste 30 de divizioane de artilerie clasică și reactivă, comandanții ruși au preferat să pună la pământ orașul, ca să nu-și irosească puținele trupe rămase.

Meseria armelor e mai mult știință decât artă. Orice analiză calificată a Bătăliei pentru Severodonețk ajunge, deci, la concluzia din editorialul de sâmbătă al Washington Post: „analiștii occidentali prevăd că ofensiva rusească din Donbass ar putea înregistra o oprire prin măcinare (”grinding halt”) pe măsură ce rușii își epuizează capacitatea de luptă”. Devine evident de ce comandanții ”victorioși” au fost demiși, iar dl. Putin n-a ieșit pe toate televiziunile să clameze mult-așteptata ”eliberare” a orașului devenit morman de ruine.

Încă 5 armate!

Domnul Putin trăiește însă într-o lume a sa, unde numai generalii și nemții („fie ca să ardă în iad!”) sunt de vină pentru eșecuri. Așa că, din ordinul său, în prezent Armata Rusă se pregătește de o nouă operațiune similară: eliberarea prin demolare și pustiire a orașului Lysyceansk (350.000 locuitori) unde etnicii ruși (30,5%) sunt „supuși unui genocid de către regimul de la Kiev și de către neo-naziștii care au primit protecția Occidentului”.

În acest scop, dl. Putin a pregătit alte cinci armate (20, 29, 35, 36 și 1Tc.) totalizând 53 batalioane de infanterie mecanizată și 37 batalioane de tancuri – suficiente, pe hârtie, pentru a forma alte 75 de Grupe de Luptă. Datele de cercetare arată însă că s-a reușit efectiv alcătuirea a 34 de Grupe – deci trupele angajate în ofensivă au un potențial real inițial de luptă de circa 40%. Rezultatul va fi pe măsură: o lună de bombardamente crâncene, devastarea și pustiirea orașului, iar în final demiterea generalilor ”victorioși”.

Întrucât muniția nu mai ajunge și pentru noua ”eliberare”, ministrul rus al apărării, gl. Serghei K. Shoigu, a vizitat zilele trecute Republica Belarus, unde a perfectat o înțelegere privind transferul de muniție de artilerie din această țară, în vederea pustiirii zonelor locuite de etnicii ruși din Ucraina. 100 de vagoane vor face naveta, transportând suficientă muniție pentru a menține ritmul de 1.000 de lovituri pe oră vreme de câteva săptămâni.

Astfel, dl. Putin aruncă din nou cele mai bune trupe de care încă mai dispune în malaxorul din Donbass, din considerente politice: pe 11 septembrie în Rusia au loc alegeri, cu acest prilej ar putea fi organizat un referendum de alipire a celor două ”republici populare” din Donbass la Federația Rusă. Dar, înainte de alipire, respectivele ”republici” trebuie eliberate integral. Ceea ce se va face la modul obișnuit: prin demolare și pustiire.

Adepții proiectului ”un Kosovo în Transilvania”, câți vor mai fi fiind, să privească cu atenție la ce se întâmplă în aceste zile în Donbass: provocările interetnice amorsate de peste hotare nu sunt profitabile decât pentru partizanii strategiei ”un obuz la 5 secunde”... Că localnicii din Transnistria, în cea mai mare parte, s-au dumirit deja cum e cu ”eliberarea”.

Anteriul lui Arvinte.

Dar să facem suma celor de mai sus. La Harkov, pe un front de 117 km,  sunt 10 Grupe de Luptă rusești (18km/grup). La sud de Harkov, pe linia Izyum – Severodonețk – Bahmut (300 km), Rusia mai are 54 Grupe de Luptă: 20 abia ieșite dintr-o anevoioasă ofensivă și alte 30, venite pentru ofensiva de la Lysyceansk, care stă să înceapă din ordin politic. Plus 4 Grupe de Luptă din Miliția Populară. Una peste alta, densitatea e mare, de 5,6 km/ Grup.

La sud de Bahmut, pe cei 310 km de front care se întinde de la Donețk la Zaporojijia, Armata Rusă are 22 Grupe de Luptă – densitatea fiind mică, 14 km/Grup.

Și mai la Sud, pe cei 252 km ai frontului din zona Herson, sunt 13 Grupe de Luptă – densitatea fiind foarte mică (19 km/Grup).

Concluzionând, din cei 1130 km de front, jumătate (de la Doneț la Herson, 562km) sunt slab sau foarte slab acoperiți cu forțe rusești: 35 de Grupe de Luptă cu încadrare între 50 și 80%. Iar pe fondul indicației politice de a concentra întregul efort în Donbass, rezervele ruse sunt foarte subțiri: 17 Grupe de Luptă, despre care ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, aprecia că „unele dintre ele au efectiv de numai 30 de oameni”.

E o invitație pe față pentru ucraineni! Odată stabilizată ofensiva spre Lysyceansk (în care Grupele ruse, aflate în atac, vor înregistra o uzură mai accentuată decât apărătorii), vor avea loc ”anumite evenimente” în zona Herson. Zilele trecute gl. Kirilo Budanov, șeful Direcției Principale de Informații din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, declara de-a dreptul: „După cum puteți vedea, o regrupare tactică se desfășoară în Ucraina în ansamblul său. În anumite zone ale liniei de front contraatacăm cu succes, în anumite zone ale liniei de front ne apărăm cu succes. Veți vedea că în direcția Mikolaiv și Herson are loc o anumită schimbare. Este doar o chestiune de timp pentru Herson.”

Ofițerul ucrainean își îngăduie să fie atât de direct fiindcă, aflat sub poruncă politică, comandamentul rus nu-și poate permite să întărească Frontul de Sud. Și nici n-ar avea cu ce, la acest moment. Iar după ofensiva de la Lysyceansk, va dispune doar de Grupe uzate deja în luptă, și manevra de forțe va fi dificilă, întrucât va trebui făcută pe cale terestră, în bătaia sistemelor HiMars ucrainene. Fiindcă, de când cu rachetele Harpoon, nu se mai poate apela la Marina Rusă pentru transferul de întăriri și provizii dinspre Litoral.

Devine de înțeles de ce, în prezent, Marina Ucraineană își întărește Flotila de pe Niprul inferior cu nave ușoare furnizate de SUA: 2 din clasa Riverine, 10 din clasa Sea Ark Dauntless și 6 nave de patrulare maritime de 12 metri. Evident, se are în vedere protejarea spatelui preconizatei ofensive, care ar putea duce la năruirea întregului sistem defensiv rusesc din Sudul Ucrainei și la izolarea Crimeii de Frontul de Est (Donbass și Harkov).

Și așa, pe fondul neinspiratelor decizii politice succesive care au angajat principalele forțe ruse în Donbass, pe obiective mai mult propagandistice decât militare, apar condițiile ca „începând cu luna august să aibă loc anumite evenimente, care să demonstreze lumii întregi că punctul de cotitură e atins” – cum se exprima gl. Kirilo Budanov.