POLITICIAN IMPORTANT ELIBERAT din puşcărie. Operaţiunea s-a derulat la ceas de seară

POLITICIAN IMPORTANT ELIBERAT din puşcărie. Operaţiunea s-a derulat la ceas de seară

Politician important eliberat din puşcărie.

Fostul deputat de Dâmboviţa, Ion Stan, a fost eliberat condiţionat miercuri seara, din Penitenciarul Găeşti.

Conform Agerpres, fostul deputat PSD, Ion Stan, a fost condamnat definitiv în ianuarie 2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Politicianul a fost acuzat că a primit bani în timpul campaniei electorale din 2012 de la oameni de afaceri în schimbul înlesnirii câştigării unor contracte cu statul.

Astfel, procurorii DNA au arătat că în perioada 12 - 14 noiembrie 2012, Ion Stan a solicitat unui denunţător 130.000 lei, bani destinaţi achiziţionării combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum şi achiziţionării de produse alimentare.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Inculpatul Stan a pretins banii lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum şi pentru obţinerea unor noi contracte de lucrări, de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător. În zilele de 16, 19, 21 şi 22 noiembrie 2012, inculpatul Stan a primit, prin intermediul şoferului său, Florin Sarca, patru tranşe a câte 15.000 lei fiecare (în total 60.000 lei) o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală", precizau procurorii la vremea respectivă.