Politician german: Bulgaria nu poate adera la Schengen din cauza României
- Paul Ciocoiu
- 3 octombrie 2012, 16:31
Bulgaria îndeplineşte criteriile necesare pentru a adera la Spaţiul Schengen, dar nu poate atinge acest obiectiv din cauza României, a declarat fostul ministru al justiţiei din landul german Bavaria, Manfred Weiss, transmite Sofia News Agency.
"Bulgaria îndeplineşte în totalitate criteriile Schengen. Am văzut cu ochii noştri că graniţele sunt păzite cu echipament de control modern. Aţi făcut progrese enorme şi aţi reuşit să rezolvaţi cele mai importante probleme - corupţia şi graniţele", a spus el.
Potrivit lui Weiss, singurul obstacol pentru Bulgaria este faptul că aceasta nu a fost decuplată de România.
"Înţeleg că este nedrept ca aderarea Bulgariei la Schengen să fie amânată din cauza problemelor interne ale unei alte ţări. Dar separarea Bulgariei de România este imposibilă", a adăugat el.