EVZ Special
POLITICALLY INCORRECT. Trupele franceze de menținere a ordinii pot fi comparate cu unitățile SS? Represiunea polițienească a făcut nenumărate victime în Franța după război
Brutalitatea pe care forțele de ordine din Franța o folosesc pentru a reprima mișcarea „vestelor galbene” a „redeschis răni vechi”. Corespondentul din Franța al elitistei publicații britanice „The Spectator”, Gavin Mortimer, compară acțiunile îndreptate împotriva celor care îl contestă pe Macron cu demonstrațiile de forță menite să potolească mișcările studențești din 1968.
„În timpul revoltei studențești din 1968 a existat un slogan care s-a auzit pe toate străzile și bulevardele Parisului, în timp ce protestatarii se luptau cu poliția: CRS = SS (Compagnies Repulicaines de Securite). O jumătate de secol mai târziu, o nouă generație de demonstranți face aceeași comparație între forțele de elită ale poliției franceze și Schutzstaffel, unitățile naziste de apărare. „Ca să ne convingă de justețea acestei idei, Gavin Mortimer citează copios din materialul publicat în The Times de Charles Hargrove pe 13 mai 1968: „Trupele și-au verificat baretele de la căștile de protecție și și-au aranjat ochelarii, au verificat grenadele cu gaze lacrimogene și apoi au început să înainteze, încolonate pe companii, spre baricade.” Violența care a urmat a șocat Franța, spune Mortimer citând articolul din The Times. Când pietrele aruncate de protestatari au început să lovească forțele de ordine, acestea au răspuns cu gaze lacrimogene. „Nu este gaz obișnuit. Are clor în el. Astfel de grenade folosesc americanii în Vietnam”, își amintește Hargrove că i-ar fi șoptit un coleg francez.
În zilele noastre, nu gazele lacrimogene fac ravagii în rândul manifestanților, ci faimoasele LBD (Lanceur de balle de défense), cunoscute și sub numele de arma „flash-ball”. Aceste lansatoare trag cu gloanțe de cauciuc de calibrul 40 de milimetri la o distanță de 50 de metri. Deși autoritățile dau asigurări că proiectilele nu pot străpunge pielea, viteza de 100 de metri pe secundă a bilelor de cauciuc a provocat o mulțime de răni grave (ochi scoși, mandibule fracturate). Pe 26 ianuarie, unul dintre conducătorii de facto ai „vestelor galbene”, Jerome Rodrigues, a fost împușcat în față cu un astfel de glonț în tipul actului al unsprezecelea al protestelor. Rănirea lui este investigată acum, pentru că există plângeri că ar fi fost țintit deliberat. Oricum ar fi, folosirea LBD a provocat o furie cumplită în rândul manifestanților și valuri de acuzații pe internet.
În decembrie, pe site-urile de socializare a apărut o fotografie în care apar forțele de ordine franceze din 2018 și SS Waffen în 1944. Dedesubtul pozei, numai câteva cuvinte: „Nu facem decât să respectăm ordinele”. Comparația dintre trupele de menținere a ordinii din Franța și naziști sunt însă chiar mai vechi decât mișcările studențești din 1968. Aceste trupe de menținere a ordinii au fost constituite după al doilea război mondial cu scopul de a apăra republica împotriva unei eventuale insurecții comuniste. Domeniul lor de competență a fost extins trei ani mai târziu pentru a face față tulburărilor legate deraționalizarea alimentelor și lipsa de cărbune. Așa se face că în toamna anului 1948, la ordinul ministrului de Interne Jules Moch, unitățile au fost aruncate în luptă împotriva minerilor greviști. Au făcut ordine trăgând în plin. Mai mulți greviști au fost uciși. Numărul răniților a fost de ordinul sutelor. Abia în 2011 li s-a făcut dreptate victimelor acestei represiuni polițienești. 27 de supraviețuitori din rândul greviștilor au primit atunci câte 30 000 de euro drept compensație. Jules Moch n-a fost însă niciodată tras la răspundere.
Comentând sloganul CRS = SS, viitorul președinte al Franței, François Mitterrand, a remarcat: „O rimă interesantă, dar un conținut slab”. Represiune a continuat, însă. Un marș organizat la Paris, pe 8 februarie 1962 în sprijinul războiului de independență algerian s-a încheiat cu o tragedie. Poliția, inclusiv cele trei companii de elită specializate în „menținerea ordinii”, au ucis nouă demonstranți în stația de metrou Charonne.
Lui Charles de Gaulle, brutalitatea poliției din 1968 i-a fost, până la urmă, fatală în plan politic. Nici președintele Macron nu e într-o situație fericită, spune Gavin Mortimer. „Diferența dintre situația de acum și cea din 1968 este că mișcarea „vestelor galbene” nu se limitează la stânga. „Francezii își doresc ordine, dar ordinea nu înseamnă mutilarea adversarilor politici și folosirea unei forțe disproporționate”, a scris pe twitter Marine le Pen. Momentul actual pare un deja vu în Franța, unul periculos. Nu se anunță un viitor prea bun nici pentru președinte, nici pentru poliția lui”.
În Hexagon sunt mulți comentatori, mai ales din rândul așa numitei „fachosphere”, care nu-i dau dreptate lui Gavin Mortimer decât parțial. Potrivit acestor voci de dreapta, represiunea asupra „vestelor galbene” este mult mai violentă decât cea dezlănțuită de Ckarles de Gaulle împotriva studenților în 1968. Diferența este chiar și mai mare dacă facem comparații cu intervențiile poliției în suburbiile majoritar musulmane. Acolo, polițiștii specializați în reprimarea turbulenților se poartă ca niște mielușei, în vreme ce împotriva „vestelor galbene” pozează în lei-paralei.
Recomandările noastre
