La summitul de la Kiev, președintele Ungariei Ianos Ader, aseamănă Trianonul cu operațiunea violentă de acaparare a Crimeei pe când, în jocul politic, Victor Orban flirtează (disimulat) cu Putin. Ce semnifică această dublă ipostază în sine, ce însemnătate poate avea pentru România?
Jocul la două capete a lui Orban este mai mult decât evident. Deși formal face parte din structurile occidentale (NATO și UE), faptic Ungaria se apropie tot mai mult de Rusia. De ambele părți se afirmă dorința de tot mai strânsă colaborare. Ultima expresie a acestei orientări este vizita ministrului de externe Serghei Lavrov la Budapesta la invitația omologului său maghiar Szijjarto. Tratate în cheie (neutral) economică, relațiile au, intrinsec și intercondițional, o încărcătură politică. Pentru Rusia primează interesele politice. Orice slăbire sau breșă făcută în scutul solidarității euro-atlantice este, pentru ei, o victorie cu posibilă bătaie lungă.
România poate fi (sau este) o țintă comună a „prieteniei” ruso-maghiare. De peste un secol, maghiarii reclamă tupeist, zisa nedreptate Trianon. Dictatul lui Hitler de la Viena din 1940 în privința Ardealului de Nord a fost anulat prin Armistițiul cu Stalin în 1944, soluție confirmată prin Tratatul de Pace postbelică din 1947. Dacă însă acum s-ar pune în discuție, indiferent sub ce formă, aceeași problemă, nu am niciun dubiu, Putin ar susține de data aceasta pretențiile maghiare.
Dar nu cumva în culise se lucrează pentru un posibil așa ceva?
Lucrurile trebuie privite în perspectivă, nu de azi pe mâine. Ungaria este dispusă să riște pentru a-și revedea împlinit visul istoric de odinioară. Și dacă nu se poate opera direct și la lumina zilei, se pot găsi în schimb modalități aparent inofensive sau insidios-înșelătoare care, pic cu pic, pot consolida realități faptice demne de luat în seamă. La rândul ei, Rusia este profund interesată în destabilizarea României. Deveselu ca și poziția noastră strategică pe uscat și la Marea Neagră, intră în zona de contact între occident și Rusia. De mai multe ori am fost avertizați că vom suporta consecințele implicării de tip Deveselu.
Așadar, miza e mare pentru ambii parteneri. Destabilizarea pe ideea revendicărilor interne ale minorității maghiare poate fi una din căile de urmat. Ea își găsește cu prisosință adepți, în special în rândurile unor importanți exponenți politici maghiari din Transilvania. Strategic vorbind, se observă tendința de fortificare-consolidare a enclavizării nucleului lor etnic. Procesul este urmat pe două căi. De o parte, prin măsuri interne la nivel local, de natură economică, instructiv-educativă, culturală și marcant politic-administrativă. Prin politica greșită de restitutio in integrum, operată fără discernământ, etnia maghiară a redobândit întregul emolument patrimonial care a aparținut statului maghiar pe teritoriul Transilvaniei. Concomitent și în paralel, au fost stimulați să cumpere întinse suprafețe de teren, înlăuntru sau limitrofe arealului lor etnic. De altă parte, Ungaria urmează vizibil, ba chiar declarat, o politică susținută de fortificare și consolidare a nucleului etnic maghiar în România sub multiple aspecte : economic, politic, cultural, până la punctul de intersecție cu atribuțiunile suverane ale statului român.
Să observăm apoi o trăsătură specifică de orientare strategică a ambelor țări. Ele se socotesc îndreptățite să-și exercite influența pe temei de naționalitate asupra populațiilor altor state, în ideea refacerii „imperiilor” dominatoare de odinioară. Ungaria visează la Ungaria Mare ante 1918, iar Rusia la URSS ante 1990. Tonul l-a dat Rusia care, în acest scop a recurs ocult, la acte de violență și agresiune (vezi Crimeea sau estul Ucrainei). Nu se concepe o agresiune sau război de tip clasic ci unul de tip hibrid, bazat pe concursul intern oferit de minoritățile etnice. Recent, Putin a lansat chemarea ca toți acei ce se consideră ruși, indiferent unde se află, să-și îndrepte privirile spre Moscova. În fapt, Victor Orban a lansat și dânsul aceeași chemare etnicilor maghiari de pretutindeni.
Pe firul unor astfel de orientări, se vădește, firesc, importanța fortificării și consolidării grupurilor etnice. La noi, procesul a fost ( este) urmat concomitent și în paralel cu slăbirea și diminuarea treptată a influenței etniei române în districtele administrative majoritar maghiare, proces ce se manifestă prin diminuarea până aproape de anihilare a influenței lor politico-administrative și, drept rezultat, scăderea treptată a ponderii lor numerice. Pe termen nu prea îndepărtat, consecințele pot fi îngrijorătoare. Principiul autonomiei guvernării locale conferă majorităților maghiare puteri depline. În lipsa unei strategii la nivel național de menținere a influenței etniei române, cel puțin până la nivelul pe care l-au avut până acum, nucleul consolidat al etniei maghiare ar putea juca un rol important, sub acest specific aspect, al strategiei ce ar putea sta la baza apropierii dintre Rusia și Ungaria.
Gheorghiu Dej și Ceaușescu au înființat, la comandă sovietică, Regiunea Autonomă Maghiară care însă, sub dictatură, era ușor racordată la politica internă. Tot odată ei s-au preocupat de puterea și rolul etniei române în zonă. Puterea politică postdecembristă, începând mai ales din 1997 de când UDMR face jocul guvernărilor în coaliție, nu numai că n-a avut în vedere o strategie în acest sens dar, sub imperiul șantajului, au asistat, culpabil, la accentuarea dezechilibrului între cele două etnii. Nu știu dacă SRI, SIE sau CSAT au în vizor o observație, o preocupare, asupra evoluției în zona secuimii. Am văzut în schimb că importanți politicieni maghiari vin și fac școală cu ei în ograda noastră.
Poate, în materie de securitate ne bazăm exclusiv pe alianțe, pe NATO. Cum se vede, la nivel mondial, lucrurile par a sta sub semnul evoluției derutante. Aproape că nu se știe azi ce va fi mâine. Și este bine, este precaut să prevenim din timp orice posibil derapaj intern ce ar putea avea legături în afară.
Recomandările noastre
