Sindicatul Național al Agenților de Poliție din România a reacționat cu un comunicat dur la adresa conducerii Poliției Române.
Conform comunicatului, agenții vamali au procedat corect în momentul în care șoferul român din Suedia a fost lăsat să pătrundă în România fără ca acestuia să îi fie suspendat permisul și să i se suspende plăcuțele de înmatriculare.
„În data de 17 iulie 2018, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Nădlac, a pătruns în țară un român stabilit în Suedia cu autoturismul său marca Audi, având numere de înmatriculare preferențiale, care pot fi interpretate ca un mesaj împotriva partidului aflat la guvernare.
Agenții Poliției de Frontieră Române au procedat conform atribuțiilor, la verificarea în bazele de date, atât a persoanei, cât și a autoturismului, fără se constate nereguli. Apărând pe diverse rețele de socializare, în scurt timp, mașina astfel înmatriculată a devenit un subiect de presă, fiind oprită în trafic, în repetate rânduri, de către echipajele de poliție, aceștia constatând că documentele sunt legale, inclusiv rovinietă plătită pentru acest autoturism.
,,Eminențele cenușii” din birourile Poliției Române, din proprie inițiativă sau ca urmare a unor ordine primite, au efectuat o serie de demersuri către statul suedez cu privire la numerele respective, auzind de Convenția de la Viena asupra circulației rutiere, au început să o studieze, dar se pare că au uitat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, materie ce ar trebui predată în școală. Prin corespondența cu autoritățile suedeze se căuta o variantă prin care să-i fie retrase numerele sau orice altă alternativă, astfel încât să nu mai poată circula, lăsând impresia că Poliția Română este neputiincioasă și nu știe cum să acționăm în această situație, legislația din România nefiind aliniată la cea europeană/internațională.
Grav este că, în spațiul public, Poliția Română este suspectată, pe bună dreptate, că acționează la comanda politică și că are specialiști bine plătiți, cu salarii de excelență, dar care nu cunosc legea și nu știu cum trebuie să acționeze în astfel de situații. În urma acestui scandal care depășește granițele țării, probabil că vinovați vor fi găsiți tot agenții de poliție, eventual doamna polițist care a asistat la ridicarea plăcuțelorvedetă, noi doar ne întrebăm ce căuta ofițerul coordonator la fața locului, întâmplare sau ordin primit ?! Prin natura meseriei, polițiștii întâmpină tot felul de situații inedite în activitatea lor, ei având obligația de a aplica legea, nu de a acționa după cum dispune un șef sau altul, de aceea solicităm tuturor agenților de poliție să ceară dispoziții scrise când au suspiciuni asupra ordinelor primite, ca să evite astfel cercetarea lor disciplinară/penală, ulterior.
Dacă va fi nevoie, Sindicatul Național al Agenților de Poliție va asigura suport juridic polițiștilor de frontieră și oricărui agent de poliție implicat în acest caz, cu mențiunea că doar polițiștii de frontieră au fost instruiți cu privire la Convenția ONU de la Viena ratificată în 1980 de Statul Român, la care nu au fost depuse amendamente privind ultimele modificări.
P.S.: În cazul în care se va demonstra că ridicarea plăcuțelor-vedetă a fost făcută ca urmare a unui ordin politic, atunci putem vorbi și despre conducerea unui nou ,,stat paralel”!”