Pepe a avut prima reacție după scandalul de zilele trecute, în care e acuzat că și-ar fi lovit soția de față cu fetițele. Povestea pare să fie mai încâlcită decât a părut la prima vedere.
Conform unui comunicat al Poliției, care a fost alertată prin 112, joi seara ar fi avut loc o altercație între Pepe și soția sa, Raluca Pascu, soldată cu deschiderea unui dosar de cercetare penală, pentru violență în familie, și un ordin de restricție, pe numele bărbatului. S-a spus că întâlnirea dintre cei doi a degenerat, iar la un moment dat cântărețul a lovit-o peste față pe soția sa, aceasta dezechilibrându-se și căzând. După care a sunat la Poliție, și a fost la INML.
Poliția însă nu l-a audiat pe artist pentru bătaie, lipsind certificatul medico-legal.
O sursă WOWbiz.ro a dezvăluit că lucrurile nu stau chiar așa, că sunt niște minciuni în povestea incidentului. „Sunt câteva lucruri care nu se potrivesc. Pepe s-a văzut cu Raluca, în apropiere de Dinamo, loc în care fetițele lui erau în balon, acolo. Ei au discutat la mașină.
Nu a agresat-o, asta e sigur, Raluca nu are niciun fel de urme, dacă ar fi agresat-o Pepe avea urme, avea o vânătaie, ceva… Copiii nu au fost de față la discuție, erau la o sută de metri depărtare, în balon, așa că… În plus, el nu a fost audiat de Poliție, ordinul de protecție s-a dat fără niciun fel de dovezi”, a dezvăluit sursa WOWbiz.ro.
Și o sursă consultată de Rețete și Vedete a confirmat faptul că fetițele nu se aflau lângă părinți ci pe terenul de tenis, la antrenament. Din verificările noastre, la IML Raluca nu ajunsese până duminică seara, 22 noiembrie.
Citiți articolul integral în Rețete și vedete.