Poliţia franceză NU mai vrea să o PROTEJEZE pe Marine Le Pen! Aflaţi de ce
- Antonia Hendrik
- 30 iunie 2017, 13:05
Sindicatul poliţiei franceze a denunţat condiţiile de lucru ale ofiţerilor care au lucrat 24 de ore din 24 lângă reşedinţa lui Le Pen în ultimele 18 luni. Munca s-ar fi desfăşurat în condiţii inacceptabile: Poliţia păzeşte casa de multe ori opt ore fără pauză, fără a putea merge nici la toaletă, totul într-un vehicul fără aer condiţionat, a declarat liderul sindicatului.
Ba, mai mult: '' Săptămâna trecută, când temperaturile în automobil ajungeau până la 45 de grade C, ar fi fost necesar un vehicul climatizat'', a declarat pentru Le Parisien reprezentantul uniunii sindicale, Julien Le Cam. Funcţionarii de poliţie au adăugat că supravegherea locuinţei crează probleme în a planifica orele de muncă la secţia de poliţie şi că, pe lângă toate acestea, strada publică pe care se află casa nu poate fi folosită de cetăţeni. Autorităţile de la Yvelines au scris ministrului de Interne că trebuie să ia măsuri în acest sens.
Odată cu sosirea verii, Marine Le Pen riscă să se trezească fără protecţia adecvată. Liderul extremist, altfel, a fost de-a lungul vieţii obiectul atacurilor intimidatorii, de mai multe ori. O explozie care a distrus un perete exterior al casei a fost considerat un gest adresat liderului fondator al Frontului Naţional, Jean Marie Le Pen.
La jumătatea lui aprilie, către trei dimineaţa, un grup aparţinând extremei stânga franceze, a încercat să dea foc la parterul casei din rue Faubourg Saint-Honore, titrează Il Giornale. Clădirea, în acel moment, găzduia cartierul general al candidatei de atunci la alegerile prezidenţiale. Cu acea ocazie au fost daune minore: o uşă şi o fereastră distruse. Marine Le Pen, de fapt, nu a fost ocolită de ameninţări şi adevărate represalii către propria persoană şi lumea sa politică. indiciu care ne face că problema e serioasă şi trebuie rezolvată.