Ambulanță, mașină de descarcerare și echipaje de poliție au ajuns de urgență la locul unde s-a produs impactul dintre două mașini de lux, un jeep și un autoturism. Amănuntele le-am dat în articolul publicat aseară și le găsiți aici.

În scurtul comunicat dat de IPJ Iași se descrie accidentul și cercetarea de la fața locului, fără însă a se da numele șoferilor.

Proaspătul membru PNL, care sâmbătă a creat un val uriaș de nemulțumire la nivelul filialei liberale Iași, se afla în mașină cu fratele său și se întorceau de la stadion, de la un meci de fotbal.

Iată constatările Poliției:

„În această seară, în jurul orei 22.30, am fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre un accident rutier, produs pe raza municipiului Iași, soldat cu victime omenești.

Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit faptul că, în intersecția Moara de Foc, din municipiul Iași, a avut loc o coliziune între două autoturisme, iar în urma coliziunii trei persoane au fost rănite.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, stabilindu-se faptul că nu se aflau sub influența alcoolului.

În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a modului de producere a accidentului rutier și luarea masurilor legale ce se impun.”