Poliția cercetează participarea copiilor la proteste, UNICEF spune că au voie
- Antoaneta Etves
- 15 februarie 2017, 00:00
Autoritatea pentru Protecția Copilului a direcționat către Poliție sesizările privind participarea copiilor la proteste. Mai mult, instituția a emis o informare în care i-a atenționat pe părinți că pot fi amendați
Şefii Autorităţii Na ționale pentru Pro tecția Drepturilor Copilului și Adopție au cerut direcţiilor locale să trimită numărul de sesizări și ce măsuri au luat în cazurile în care s-au făcut plângeri legate de participarea minorilor la protestele din Piața Victoriei. Decizia vine după ce, la Protecţia Copilului, au ajuns mai multe sesizări anonime privind participarea copiilor la manifestaţiile antiguvernamentale.
Potrivit reprezentanţiilor Autorităţii, plângerile primite sunt redirecţionate către Poliţie, instituţia care poate investiga și stabili dacă s-a încălcat legea. Conform unor surse, în Bucureşti au fost înregistrate 23 de astfel de sesizări, una singură fiind semnată şi asumată, toate celelalte fiind anonime.
Ce spune legea
Un articol din legea pentru protecţia copilului specifică faptul că părinţii nuşi pot folosi copiii pentru interesul propriu. Articolul a fost invocat de Protecţia Copilului într-un comunicat de presă adresat celor care merg la proteste însoțiți de copii. „Copiii nu pot fi folosiți sau expuși de către părinți, reprezentanți legali, alte persoane responsabile de creșterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituții publice sau private, în scopul de a obține avantaje personale/instituționale sau de a influența deciziile autorităților publice", se precizează în documentul citat. Însă, este greu de stabilit care a fost interesul, mai ales în condițiile în care Convenția cu privire la drepturile copiilor prevede că cei mici pot participa la întruniri pașnice. Potrivit legii, dacă se constată încălcarea ei, părintele sau tutorele minorului poate fi amendat cu o sumă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.
Dosare penale pentru drone
Procurorii anchetează, împreună cu Autoritatea Aeronautică Română, folosirea ilegală a unor drone în timpul protestelor din Piata Victoriei, fiind identificate patru persoane. Acestea au fost chemate, în ultimele zile, la secții de Poliție din Capitală, pentru a se stabili dacă dronele pe care le dețin sunt înmatriculate. Un dosar în acest caz a fost deschis, inițial, la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, dar recent a fost declinat la Parchetul Curții de Apel București, fiind vizate infracțiuni prevazute de Codul Aerian.