Poliția argentiniană a dejucat un atentat cu bombă care îl viza pe fostul lider columbian Alvaro Uribe
- Paul Ciocoiu
- 23 mai 2012, 13:08
Un atentat împotriva fostului preşedinte columbian Alvaro Uribe (2002-2010) a fost dejucat ieri, la Buenos Aires, după ce o bombă a fost descoperită într-un teatru din centrul oraşului, unde el urmează să rostească astăzi un discurs.
“Personalul de securitate al teatrului a reperat dispozitivul la etajul al doilea, în locul în care urma să aibă loc un cockteil în prezenţa ex-preşedintelui Uribe după o conferinţă", a declarat presei judecătorul Norberto Oyarbide.
“Explozia bombei urma să aibă loc la ora 16h30, oră la care etajul al doilea ar fi fost plin de lume. Dispozitivul era simplu, dar suficient de puternic pentru a ucide persoanele aflate în apropiere", a precizat magistratul, subliniind că - totuşi - conferinţa va avea loc miercuri, conform programului.
“Bomba era disimulată într-o lampă şi urma să fie detonată cu un telefon celular", a mai precizat magistratul, citat de AFP, subliniind că ameninţarea a fost reală şi nu a existat vreun apel de avertizare.
Alvaro Uribe (59 ani) va susţine astăzi un discurs despre “Transformarea Columbiei" în acest teatru din Buenos Aires în care se desfăşoară lucările conferinţei internaţionale “WOM Leadership Symposium 2012".
Grupuri politice de stânga au lansat un apel la manifestaţii de protest împotriva prezenţei lui Uribe.
Alvaro Uribe a rămas foarte popular în ţara sa pentru politica fermă faţă de mişcările de gherilă. El a alocat peste patru procente din PIB unui război fără menajamente împotriva gherilelor FARC şi columbienii i-au fost recunoscători: în momentul retragerii de la putere, cota sa de popularitate era de 70 la sută.