Polemica dintre Adrian Cioroianu şi Emilia Șercan continuă: „Aluziile, ironiile dnei Șercan coboară în ridicol”

Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale, a dat câteva explicații cu privire la acuzațiile pe care le-a făcut Emilia Şercan, în care jurnalista ar fi spus lucruri neadevărate despre instituția pe care o conduce.

Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale, a scris o postare în care o vizează pe jurnalista de investigații Emilia Șercan. În polemica declanşat pe Facebook a intervenit și jurnalistul Mirel Curea, care a întrebat-o pe Emiliei Șercan să clarifice mai întâi situația cu teza sa.

Adrian Cioroianu: „Pentru toți cei interesați - inclusiv dna Emilia Sercan. Cartea ministrului L.N. Bode este la #Biblioteca #Națională a #României, n-a fost nici o clipă secretizată, ci doar pe fluxul normal de prelucrare a datelor (foto 1-3).

Dată fiind polemica lansată (fără voia sau implicarea #BNaR) am dispus, în mod excepțional, prelucrarea cu prioritate a acestei cărți, din care un exemplar va fi, din zilele următoare, la dispoziția publicului. În mod normal, potrivit fluxului de lucru, cartea ar fi fost prelucrată în următoarele 6-8 săptămâni.

În privința valorii sau originalității cărții, autorul și contestatarii săi pot discuta pe mai departe, dar rog să se rețină că BNaR e doar păstrătoarea cărților și nu are nici o atribuție de verificare, validare sau control a cărților depuse.

Cartea aceasta, printre alte titluri, a fost trimisă la BNaR la începutul anului 2022 de către editura care le-a publicat. Din cele 7 exemplare, 4 vor pleca, după prelucrare, la Biblioteca Academiei din București, la BCU Cluj, BCU Iași, și BCU Timișoara” , a explicat Cioroianu în postarea sa.

„Prezumțiile, aluziile, ironiile dnei Șercan (referitoare la BNaR) nu-i fac cinste, ba chiar coboară în ridicol”

Şi continuă: „Cele 3 exemplare rămase la BNaR, din orice carte, se împart astfel: un exemplar intra în Depozitul legal intangibil, un exemplar este disponibil la raft, un exemplar este destinat schimbului cu alte biblioteci.

În fiecare lună, la BNaR ajung (repet: lunar) între 1800 - 2500 de titluri de carte, fiecare în câte 7 exemplare, plus câteva sute de cursuri, plus cca 2000 - 2500 de periodice. Este de la sine înțeles că prelucrarea lor și transportul în țară sunt foarte cronofage.

Sursa foto: Adrian Cioroianu.

În foto 4, scrisoarea-tip primită de dna Emilia Șercan de la BNaR, în numele meu (nu e semnătura mea, ci a celui/celei care în acea zi s-a ocupat de corespondența de gen). Repet: este o scrisoare-tip, care spunea adevărul - cartea era la BNaR, în curs de prelucrare.

Prezumțiile, aluziile, ironiile etc. din diverse postări ale dnei Șercan (referitoare la BNaR) nu-i fac cinste, ba chiar coboară în ridicol un demers al d.sale pe care eu l-am crezut serios”, a concluzionat directorul Bibliotecii Naționale.

Intervenția jurnalistului Mirel Curea

Jurnalistul Mirel Curea a intervenit în disputa dintre Adrian Cioroianu şi Emilia Șercan de pe Facebook, solicitându-i acesteia să lămurească, de asemenea, şi suspiciunile cu privire la propria teză de licență.

Mirel Curea: „Doamna Șercan, cu plagiatul comis de dumneavoastră cum rămâne?” , a întrebat jurnalistul la postarea lui Adrian Cioroianu de pe Facebook.

Răspunsul nu a venit nici acum din partea jurnalistei Emilia Şercan.