„Poker“ pe bani publici

„Poker“ pe bani publici

Deşi s-ar putea afla în imposibilitate de a lucra, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală, Sergiu Nicolaescu a primit în jur de 350.000 de euro pentru următorul film.

Într-o atmosferă lipsită de fast, ieri s-au anunţat rezultatele celui de-al doilea concurs de proiecte din 2007 al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Printre proiectele de lungmetraj de ficţiune câştigătoare la această sesiune sunt: „Concertul“, regia Radu Mihăileanu, care va primi 1.600.000 lei; „Poker“, regia Sergiu Nicolaescu, care va fi finanţat cu 1.250.000 lei; „Cruciada copiilor“, regia Constantin Dicu, cu 1.250.000 lei; „Caravana cinematografică“, regia Titus Muntean, cu 1.200.000 lei; „Trupul duşmanului tău“, regia Mircea Daneliuc, cu 1.000.000 lei.

Ordinea rezultată în urma notelor date de juriu arăta însă altfel. Miza „Supravieţuitorului“ Scandalos este că şi rezultatele acestei sesiuni îl validează din nou, ca de fiecare dată în ultimii ani, pe „Supravieţuitorul“ Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 78 de ani, care, în cazul unei evoluţii nefericite a evenimentelor legate de problemele sale de sănătate, ar fi chiar în imposibilitate de a-şi realiza filmul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Proiectul acestuia, „Poker“, cu un scenariu de Adrian Lustig, deşi a primit nota de 5,13 (penultima dintre cele şapte scenarii câştigătoare), se „cocoaţă“ pe locul patru şi va încasa 1.250.000 de lei (341.334 euro). Explicaţia constă în faptul că 50% din punctajul final e dat de evaluarea performanţelor regizorului şi ale casei producătoare, după desecretizarea proiectelor. Regizorul este socotit ca unul cu succes de casă, deşi producţiile sale sunt desfiinţate constant de critici.

Fiindcă „recolta de scenarii nu a fost prea strălucită“ (după exprimarea criticului Cristina Corciovescu, membru al juriului), viciile regulamentului de funcţionare au ieşit cu şi mai mare putere la iveală şi au dat naştere unei dezbateri aprinse la sediul CNC, în momentul anunţării publice a rezultatelor. Din juriul la ficţiune au mai făcut parte criticul de film Tudor Caranfil, poetul Florin Iaru, actorul Dorel Vişan şi criticul Călin Stănculescu. „De ce iubim femeile“, scenariu respins de juriu Bugetul total al concursului este de 15 milioane de lei (în jur de 4.000.000 euro), iar în total s-au înscris 204 proiecte. Cei mai mulţi bani - 1.600.000 de lei - îi va primi filmul „Concertul“, scenariul şi regia Radu Mihăileanu.

În schimb, proiecte ale unor nume prestigioase au picat sub linie. „De ce iubim femeile“, cartea lui Mircea Cărtărescu, pe care intenţionează s-o ecranizeze un grup de tineri regizori, în frunte cu Tudor Giurgiu, n-a fost notată decât cu 4,40.

La fel şi proiectele propuse de Oana Pellea, Dan Puric, Thomas Ciulei, ca şi un scenariu al politologului Vladimir Tismăneanu. Regizori importanţi nu au luat bani pentru proiectele lor. „Găinării şi pungăşii“ Până şi membrii juriului au fost nemulţumiţi de regulament şi de rezultate, exprimându-şi în public gustul amar lăsat de această experienţă.

Criticul de film Călin Stănculescu a afirmat că, deşi s-a confruntat şi cu multă maculatură, i se pare aberant ca un scenariu notat sub patru să aibă finanţare, iar altele cu nota şapte să pice sub linie: „Filme cu 3 au depăşit filme notate cu 8!“.

Cel mai vehement contestatar a ceea ce a numit o „farsă“ a fost reputatul regizor Ion Truică, membru în juriul pentru documentar şi animaţie. El s-a ridicat şi a părăsit ostentativ sala, după un discurs demolator la adresa rezultatelor concursului, acuzându- i pe membrii juriului de „găinării şi pungăşii“.

Şi ceilalţi membri ai juriului au exprimat note critice la adresa regulamentului, care se cere imediat perfecţionat. Actorul Dorel Vişan a punctat: „Dacă regulamentul iniţial a fost bun, el a fost modificat conform intereselor unor grupuri şi găşculiţe“.