Poker geopolitic pentru peticul de pământ de sub Marea Neagră: România vrea să joace dur cartea South Stream

Poker geopolitic pentru peticul de pământ de sub Marea Neagră: România vrea să joace dur cartea South Stream

România speră să se conecteze direct la conducta de gaze ruseşti prin intermediul sectorului maritim de 350 de kilometri pătraţi disputat cu Bulgaria.

Declaraţiile făcute mar­ţi seară de ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu, privind existenţa unui litigiu teritorial cu Bulgaria legat de o suprafaţă de circa 350 de kilometri pătraţi din Marea Neagră a încins spiritele la Sofia.

Presa bulgară s-a grăbit să avertizeze că România vrea să fure marea Bulgariei, punând pretenţiile Bucureştiului pe seama exis­tenţei unor zăcăminte de gaze în sectorul revendicat.

  • Presa bulgară: Diferendul dintre România şi Bulgaria poate ajunge la Curtea de la Haga

În acest context, naţionaliştii de la Sofia au somat guvernul bulgar să reacţioneze imediat la declarațiile șefului diplomației române "în numele interesului naţional bulgar", deşi Diaconescu subliniase că România nu a intrat încă "în etapa revendicativă". Soluţie până pe 15 aprilie

Preşedintele bulgar a temperat ieri aceste reacţii. "Nu este vorba de o pretenţie teritorială, ci doar de o problemă nesoluţionată (...) cred că până pe 15 aprilie acest caz va fi rezolvat", a declarat acesta, citat de Agerpres. La rândul său, ambasadorul român la Sofia, Anton Păcureţu, a calificat interpretarea de pretenţii teritoriale drept o confuzie. Potrivit MAE român, negocierile româno-bulgare pe tema delimitării spaţiilor maritime au început încă din 1994, până acum având loc 14 runde de tratative.

Potrivit unor surse diplomatice, sectorul maritim aflat în litigiu între cele două ţări este în formă de triunghi şi are o suprafaţă de circa 350 de kilometri pătraţi. Prin această zonă este proiectat să treacă gazoductul South Stream prin care Rusia vrea să livreze gaze naturale Occidentului. South Stream vs Nabucco

South Stream este proiectul rival celui susţinut de UE, inclusiv de România, Nabucco, un proiect intrat însă pe linie moartă, mai ales în actualul context economic zbuciumat din Zona Euro.

Există informaţii cum că, în acest caz, România doreşte să se reorienteze spre proiectul ruşilor, accesul la cei 350 de kilometri pătraţi fiind o pârghie solidă în negocierile cu Moscova. Mai ales în cazul în care Bucureştiul şi Sofia ajung să tranşeze disputa la curtea de la Haga, dacă litigiul nu este soluţionat la următoarea rundă de negocieri, situaţie în care proiectul rus este blocat. Ruşii nu au finalizat încă studiul de fezabilitate al proiectului și nici măcar ei nu știu pe unde va trece conducta de gaze, susțin alte voci care încearcă să demonteze ipoteza legată de South Stream.

Pe de altă parte, accesul României la sectorul respectiv ar duce la o vecinătate directă cu zona economică exclusivă turcă, e drept, pe un segment de doar 50 de metri, situație de care însă România poate profita în dosarul Nabucco, în cazul în care acesta era reluat la modul serios.

De ce a redeschis public România brusc acestă discuție? Mai întâi de toate, susțin aceleași surse diplomatice, disputa trena de 18 ani și o soluție era departe de a se întrezări. Apoi, este o chestiune de principiu să rezolvi un astfel de litigiu, dată fiind și suprafața în discuție și mai ales poziția sa. În al treilea rând și cel mai important, au subliniat aceleași surse, România a aflat anul trecut din jurnalul oficial al UE că guvernul bulgar a scos spre concesionare respectivul sector aflat în litigiu cu Sofia, demers ce a iritat Bucureștiul.

Nu doar cei 350 de kilometri pătrați din Marea Neagră sunt disputați de cele două țări vecine. Erodarea malului bulgăresc al Dunării generează o altă discuție privind retrasarea frontierei pe fluviu dintre România și Bulgaria, miza fiind de această dată niște insulițe de pe acest tronson. Dosarul nu se mai află la MAE de această dată, ci este administrat de Poliția de Frontieră. O comisie mixtă româno-bulgară gestionează frontiera de pe Dunăre, însă ultima verificare a liniei de demarcație după niște algoritmi bine stabiliți nu s-a mai făcut de mut timp. România a înaintat părții bulgare o cerere de reverificare a frontierei pe Dunăre, însă Sofia nu a răspuns încă acesteia. Citiți și:

  • Teodor Baconshi nu înţelege de ce Cristian Diaconescu scoate la iveală litigiul cu Bulgaria

Ne puteți urmări și pe Google News