Unul din cei mai mari poeţi ai lumii arabe, palestinianul Mahmoud Darwich, a murit ieri, la vârsta de 67 de ani, în Houston, Texas, relatează CNN.
Potrivit unui purtător de cuvânt al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, poetul s-a stins din viaţă la un spital din Houston, după o operaţie la inimă.
Darwich, ale cărui opere au fost traduse în peste 20 de limbi, era considerat „vocea suferinţei palestiniene”. Născut în actualul Israel, poetul a trăit în exil din 1970 până în 1995.
El a dat glas viselor palestinienilor privind suveranitatea statală, compunând o declaraţie de independenţă simbolică, şi a ajutat la întărirea identităţii naţionale palestiniene. Poetul a devenit cunoscut în anii '60, odată cu publicarea primei colecţii de poezii, "Păsări fără aripi". Întreaga sa operă numără 21 de colecţii de poeme.
Mai multe poezii ale sale, precum "Rita" şi "Tânjesc după pâinea mamei", au fost puse pe muzică şi au devenit adevărate imnuri pentru cel puţin două generaţii de arabi.
Autoritatea Palestiniană a declarat trei zile de doliu şi a cerut Israelului să permită înmormântarea poetului în pământul său natal.