„Podul de pământ” - un loc de legendă din București. Acest toponim al Capitalei a avut poate cea mai alambicată poveste dintre toate locurile Bucureștiului.
Legendele urbane, dar și relatările unor istorici ai Capitalei precum maiorul Dimitrie Papassoglu sau Adrian Majuru insistă pe faptul că în vechime, în funcție de legăturile principale, Capitala avea 5 drumuri principale. Acestea o legau de Târgoviște, Craiova, Giurgiu, Călărași, Buzău.
Podul de pământ, de la protejații Mitropoliei, la boieri și fanarioți
Podul de pământ pornea dinspre vest, adică de la Craiova și ajungea până la Curtea Veche. Traversa Dâmbovița pe un pod. Acesta trecea peste un ostrov al Dâmboviței. Dealul Mitropoliei fiind aproape, aici existau locuri unde stăteau oamenii cu deficiențe care aveau „tain de ,a Mitropolie”, ori erau „pe socoteala bisericilor”. Creșterea Capitalei a făcut ca aici, să se așeze boieri din Prahova, cum ar fi Urlățenii sau boieri olteni. Zona era foarte aproape de curtea domnească și a început să aibă vad.
Epoca fanariotă atestă și numele de Podul Caliței, noua denumire pentru podul de pământ. Podul de pământ, însemna drum cu pământ bătătorit, Podul era nume dat nu numai unei traversări de apă ci și unui drum. Drumul era podit, adică acoperit fie cu lemn (viitoarea Cale a Victoriei sau Podul Mogoșoaiei) fie bătătorit. Pavelele, caldarâmul, macadamul sunt invenții ulterioare.
Numele de Calița provine conform lui Dimitrie Papassoglu de la o boieroaică de pe la 1800 care deschisese o locantă, conform lui Adrian Majuru, de la Doamna Ecaterina, soția domnitorului Alexandru Ipsilanti (bunicul lui Alexandru Ipsilanti Eteristul). Domnitorul a dat Pravilniceasca Condică pe la 1780, o primă lege civilă evoluată a Țării Românești. Ecaterina „cea Bună” în greacă se spunea Ecaterina-Calița. De aici, podul de pământ se numeea „Podul Caliței”.
Podul de pământ - Calea Rahovei, cartierul proletar
Marele Rezbel de la 1877 a schimbat numele unor artere, astfel că podul de pământ al Caliței s-a numit Calea Rahovei. Zona a devenit treptat una a micilor proprietari, negustori, muncitorilor. Rolul muncitoresc a crescut exponențial sub comunism când s-au făcut blocuri de diferite nivele de confort, inclusiv faimoasele „ghetouri” unde după 1989, s-a filmat „Marilena de la P7”, un film social postdecembrist. Zona era mărginită de un cartier la fel de plin de controverse, Ferentarii.
La Sebastian, copilărise marele actor Ștefan Iordache, acesta accentuând rolul poveștilor „de pe Rahova”, crescând legenda locului în anii 50-60. Rahova fusese locul unde erau mulți meșteșugari și deținători de afaceri, mai ales alimentare: plăcintari, simigii etc. După 1989, Rahovei a fost văzut ca un pol al sărăciei, în ciuda apropierii sale de Unirii, Palatul Parlamentului și Catedrala Mântuirii Neamului.
Legenda Caliței reînviată
Aurora Nicolau (originară din actualul județ Călărași), o tânără bibliotecară, la momentul Revoluției din Decembrie 1989 (cu studii la Liceul Gheorghe Șincai unde studiase și Gică Petrescu și la Facultatea de Litere a Universității din București) a fost mereu pasionată de legenda Caliței. Soțul ei, originar din Jariștea de Vrancea avusese ca ascendenți negustori cu negoț pe Podul Caliței. Bunicul Aurorei Nicolau, Tata Mare Lazăr, fusese căpitan de șlep (relația Severin-Brăila-Galați), iar acesta avea rude la București, cucoane care aduceau în discuție inclusiv povestea Caliței.
Pe vremuri, pe actuala stradă George Georgescu era un fel de maidan unde se vindeau murături și oțet. Locului i se mai spunea și „la oțetari” (a nu se confunda cu Biserica Oțetari și ea cu istoria ei). Acolo un fost bucătar al dictatorului Ceaușescu avea un mic birt, în locație de gestiune, pe care ar fi dorit să-l predea. Familia Nicolau a decis să preia, apoi să cumpere localul „doamnei Getuța”, cum se numea responsabila.
Având în vedere originea soțului, din localitatea celebrei podgorii Jariștea, locul s-a numit Jariștea Locantă. Povestea sa a început în 2002. Interesant este că, din studiile sale, Aurora Nicolau, actuala Jupâneasă ori „Kera Calița”, a aflat că umbla vorba despre vreo patru jupânese Calița în ultimele două secole. Așadar, conform spuselor sale, actuala amfitrioană ar fi cea dea cincea Kera Calița.
La Calița, se cinstea boier Dudescu, omul care l-a plimbat pe zahăr pe Napoleon „mai marele franțujilor”
Kera Calița a aflat, de la cei de prin partea locului că la prima Calița, venea și vecinul de moșie logofătul Dudescu. Nu se știe de unde moștenise o avere atât de mare! Șii nici cum ajunsese s-o mărească. Cert este că pe la 1809-1812, acesta are un plan genial dar care-l va ruina. Află de la mușteriii cu apucături „diplomaticești” de pe la Hanul lui Manuc despre faptul că Napoleon era interesat de Principate. Așa decide să plece la Paris.
Vinde tot, ce nu poate vinde, amanetează! Pozează într-un moșier foarte bogat. Închiriază o moșie lângă Versailles, golește Parisul de zahăr, pe care-l cumpără și îl presară pe moșie atat de gros ca să poată luneca tălpicii unei sănii. Cumpără o sanie aurită, ia doi cerbi cărora le poleiește cu aur coarnele și în plină vară, dă o recepție pentru Napoleon. Îl ia pe acesta cu trăsusa și-l plimbă pe moșie, voind să arate cât de bogată era Țara Românească. Doar Mavrogheni, domnitorul mai umblase cu cerbi la droșcă pe Podul Mogoșoaiei.
Banchete nenumărate vede Parisul, cucoanele primeau sub șervet câte o bijuterie, povesteșe nepotul lui Mihai Eminescu, Gheorghe Eminescu, autorul singurei monografii serioase românești depsre Napoleon. Napoleon preferă însă să ne țină ca pe monedă de schimb și boier Dudescu revine acasă ruinat, Se pare că la Kera Calița, vecina de moșie găsea mereu de mâncare pe gratis.
Napoleon pierde campania din Rusia la Hanul lui Manuc
Se pare că boier Dudescu n-a stat chiar cu mâinile în sân. Rușii pun mâna pe scrisoarea lui Napoleon către Sultan. Sultanul nu află că Napoleon la 1812 voia atacarea Rusiei. Rușii și turcii se războiau de la 1806, iar rușii prin Manuc Bei cer pace și se aleg cu Basarabia, tratatul fiind perfectat la bogatul armean Manuc Bei. Nu se știe ce amestec a avut Dudescu, dar e posibil ca el să fi oferit informații despre dragomanul Moruzi. El a fost cel cumpărat de ruși să nu mai ajungă la Constantinopol cu scrisoarea imperială.