După aproape două decenii de la prăbușirea podului de la Grădiștea, circulația pe calea ferată București – Giurgiu este pe cale să fie restabilită. Constructorul, o companie austriacă care se ocupă de lucrările necesare pentru readucerea în funcțiune a căii ferate, a finalizat instalarea ultimei bucăți a tablierului metalic pentru podul principal, în cursul zilei de luni.
În câteva luni va fi redeschisă circulația de pe podul de la Grădiștea, care va aduce cu sine introducerea trenurilor metropolitane pentru comunitățile din sudul Bucureștiului, precum și din zona județelor Giurgiu și Ilfov.
Progrese remarcabile la podul de la Gărdiștea
În toamnă, CFR Infrastructură a anunțat că în acest an se va redeschide circulația pe podul de la Grădiștea, odată ce lucrările se vor finaliza.
Podul vechi s-a prăbușit în 2005, iar de atunci trenurile au fost deviate pe ruta ocolitoare prin Videle.
În prezent, lucrările între Vidra și Comana sunt finalizate în proporție de 80%, potrivit profit.ro.
„Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată între Vidra și Comana, inclusiv la noul pod de la Grădiștea, dar și lucrările conexe de reparații la terasamente și suprastructura feroviară între București Nord - Jilava - Giurgiu Nord Frontieră au ajuns la un stadiu fizic de 80%.
Cu o întârziere cauzată de lucrările suplimentare de consolidare a terenului executate în localitatea Daia, dar și de procesul de fabricare și furnizare a unor componente metalice, lucrările feroviare pe întregul traseul București Nord - Grădiștea - Giurgiu Nord se apropie de finalizare, iar din primăvara anului 2024 constructorul ne asigură că trenurile vor circula pe noul pod feroviar de la Grădiștea”, spunea CFR SA.
Progrese notabile pe traseul feroviar dintre Vidra și Comana
Pe traseul feroviar dintre Vidra și Comana, în lungime de 12,02 km, sunt planificate realizarea a patru poduri feroviare, două viaducte cu 27 de deschideri către Giurgiu și 8 deschideri către București. Vorbim și de zece podețe și opt subtraversări de tip C2 pentru mamifere mici.
De asemenea, se vor construi două clădiri noi destinate publicului călător - PO Grădiștea și Hm Comana. Acestea vor fi dotate cu spații interioare moderne, incluzând săli de așteptare, grupuri sanitare și case de bilete.
Totodată, vor exista peroane cu lungimi între 150 m și 250 m și lățimea de trei metri, scări, rampe și refugii, cu facilități speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilități.
În 2005, Podul de la Grădiștea s-a prăbușit din cauza viiturilor. Reconstrucția acestuia a fost amânată timp de peste un deceniu din lipsa alocării fondurilor și din considerarea proiectului ca neimportant.
Amplasat între stațiile Vidra și Grădiștea, podul se află la aproximativ 20 km distanță de București.
Podul de la Grădiștea va aduce o mulțime de beneficii pentru cei care călătoresc cu trenul
Absența acestui pod duce la creșterea distanței pe calea ferată între București și Giurgiu. Trenurile sunt nevoite să ocolească prin Videle, pe linii feroviare unde vitezele au înregistrat o scădere semnificativă față de anii '90.
Drumul alternativ are o lungime de 118 km și există doar trei trenuri directe zilnice, cu timpi de călătorie între 128 și 165 de minute.
În anul 1939, un tren rapid efectua o călătorie de o oră și șase minute pe cei 74 km între Gara de Nord și Giurgiu, pe podul de la Grădiștea.
Cea mai rapidă porțiune a călătoriei era între București Sud și Comana, unde 29 de km erau parcurși cu o viteză medie de 75 km/h.