Azi se împlinesc 29 de ani de la începerea unui vis care nu a devenit nici până acum realitate, Podul de Flori de peste Prut.
În data de 6 mai 1990 s-a deschis granița de est a României, la hotarul cu ceea ce atunci încă era Uniunea Sovietică. Așa cum a rămas în memoria celor care au trăit acele momente, accesul peste Prut s-a făcut liber, între orele 13.00 și 19.00, fără să fie nevoie de vreun act. Din ceea ce se cunoaște, aproximativ 1,2 milioane de oameni au trecut hotarul impus de vicisitudinile istoriei între România și Basarabia, notează portalul infoprut.ro, care îl citează cu această ocazie pe fostul ministru al Culturii de la Chișinău, Ion Ungureanu. „Zecile de mii de români de pe ambele maluri au răbufnit ca un fluviu. Românii (de la Vest de Prut – n.r.) au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”, nota la vremea respectivă omul literelor. Ziua de 6 mai 1990 a fost într-o duminică, iar martorii povestesc cum zeci de mii de români de pe ambele maluri ale Prutului s-au îmbrățișat, frățește. Au venit atunci oameni din toate părțile României și ale Basarabiei, pentru a trăi împreună acel moment. Cei care au crezut însă că hotarul de la Prut va cădea pentru vecie, s-au înșelat. Evenimentele ulterioare au avut o cu totul altă evoluție. Azi încă există două state românești despărțite de o graniță.