Nu mă pricep deloc la fotbal. De fapt, nu cred că am văzut mai mult de trei meciuri cap-coadă în viața mea și acelea doar obligat de anturajul în care eram. Am un fel de nostalgie tradițional-bucureșteană la auzul numelui de Rapid, dar, în rest, fotbaliștii și succesele sau insuccesele lor îmi sunt indiferenți.
Totuși, prin intermediul rețelelor de socializare ( îmi place formularea asta, deși toți cei de peste 40 de ani știm că e vorba de Facebook!) am urmărit înfruntarea dintre taberele românești de susținători ai Italiei și Angliei.
Normal că nu mă așteptam ca ”bătălia” postărilor să se dea pe tărâmul detaliilor ultra tehnice, dar nici nu am crezut că voi vedea lumea împărțită în două de un eveniment care nu are nicio legătură cu balonul rotund: Brexitul!
Poți susține sau detesta o echipă doar pentru că ea provine dintr-o țară ai cărei conducători au luat decizii eminamente politice la un moment dat? Se pare că da și experiența din anii 1980, cu Olimpiadele de la Moscova și Los Angeles, ne spune că nici măcar nu e nou rolul jucat de convingerile politice în preferințele sportive. În definitiv, preferința implică o doză mare de subiectivism, un exemplu bun este: au ținut vreodată românii cu rușii la vreo competiție sportivă? Sau cu ungurii? Nu îmi amintesc de un astfel de moment.
Eliberați de mulți ani de ”povara” de a-și susține propria echipă naționlală, românii au fost spectatorii perfecți ai Campionatului European.
Când s-a ajuns la finală, Anglia – Italia, am văzut la unii termenul ”brexitari”, vorbind despre englezi și am remarcat, normal, susținerea lor pentru italieni.
Dacă faci un experiment simplu și mergi mai departe în postările lor, observi că susținătorii Angliei sunt conservatori în modul în care privesc schimbările prin care trece lumea din care facem și noi parte, iar susținătorii Italiei sunt din cei care cred că englezii au fost mințiți când au votat să părăsească pluton albastru, presărat cu stele aurii.
În concluzie, Brexitul a jucat un rol în aalegerea echipei preferate, chiar dacă unii vor recunoaaște asta și alții nu.
Până la urmă nici nu are mare importanță, e doar un meci! La care românii sunt ”popor, oșteni, curteni”, cum se spunea la piesele de teatru istorice.