PNL și PSD vor avea candidați proprii la Capitală
- Marinela Ra ţă
- 31 ianuarie 2011, 14:17
PNL și PSD vor avea candidați proprii pentru primăriile de sector și pentru primăria Capitalei. Astfel, Bucureștiul va fi excepție la înțelegerea făcută de liberali și social-democrați privind susținerea unor candidați comuni la locale.
”Din câte știu eu, în urma negocierilor, și PSD a fost de acord”, a declarat pentru EVZ, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman. Excepția de la București va fi introdusă în protocolul alianței PSD-PNL, au declarat pentru EVZ surse liberale. Social-democraţii şi liberalii au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru lansarea alianţei politice pe care au negociat-o în ultimele două luni. Blocul politic al opoziţiei s-ar putea numi Uniunea Social-Liberală.
Uniunea Social-Liberală este denumirea pe care ar putea să o aibă preconizata alianţă dintre PSD şi PNL. Aceasta variantă a fost discutată, conform unor surse din PSD, de Victor Ponta şi Crin Antonescu. O altă variantă pusă în discuţie a fost Alianţa Naţională.