Programul politic al PNL pentru Bucureşti este realist şi propune soluţii concrete, a declarat Violeta Alexandru, preşedintele organizaţiei PNL Bucureşti.
Președintele PNL București, Violeta Alexandru a prezentat programul pe care liberalii își propun să-l implementeze la nivelul municipiului București dacă vor câștiga alegerile. Marți, PNL București a lansat programul politic „Împreună construim Noul Bucureşti - priorităţile guvernării locale liberale”.
„Este un program corect, pentru că el pleacă de la o analiză asupra ceea ce înseamnă, în acest moment, o diagnoză, din păcate, dramatică a Bucureştiului şi propune nişte soluţii concrete. Vă spun cinstit, m-am săturat de minciunile pesediste”, a afirmat Violeta Alexandru.
Potrivit spuselor sale, noul program nu cuprinde sute de pagini de promisiuni, ci doar câteva lucruri concrete pe care liberalii își propun să transforme în realitate. Violeta Alexandru a precizat că acest lucru este dorit și de bucureștenii cu care a vorbit pe stradă în această perioadă.
„Diferenţa între echipa pe care o coordonez şi echipa PSD este că nu suntem populişti, suntem oameni serioşi, suntem oameni care asumăm ceea ce putem face, suntem oameni care ştim să ne concentrăm pe lucrurile relevante pentru bucureşteni, de la soluţii pentru trafic (...), până la soluţii pentru parcări, o problemă presantă pentru Bucureşti”, a declarat Violeta Alexandru
Ea a adăugat că liberalii îşi propun să realizeze la nivelul Capitalei „ceea ce trebuia făcut demult” .
„Nu vom zugrăvi faţadele unor clădiri care se află într-o situaţie delicată şi care la primul cutremur ar putea cădea şi vom face consolidări pentru că există resurse pentru acest lucru. Vom fi cu soluţiile gata pregătite când intrăm în Consiliu pentru problema poluării din Bucureşti, vom fi cu soluţiile pregătite pentru cei care au nevoie de servicii aflaţi în situaţii vulnerabile”, a mai spus Violeta Alexandru
Liderul PNL București a subliniat, în context, faptul că pentru proiectele de anvergură avute în vedere la nivelul Capitalei este nevoie de o colaborare cu Guvernul.
„PNL – Organizația Bucureşti s-a schimbat, este competentă, ştie ce are de făcut, va putea lucra, pentru că viitorul guvern va fi tot al PNL, cu Guvernul, pentru proiectele care în Capitală sunt de o anumită anvergură şi se pot face doar prin colaborarea cu Guvernul, cum este cazul Centurii Bucureştiului, cum este cazul Inelului Circular, cum este cazul altor proiecte de infrastructură majore care au nevoie de colaborarea Guvernului”, a explicat Violeta Alexandru.