LOVITURĂ pentru PNL în Parlament. Moțiunea împotriva Ministrului Economiei a fost RESPINSĂ. Replică USTURĂTOARE: „De data asta aţi reuşit să-mi scrieţi numele corect”

LOVITURĂ pentru PNL în Parlament. Moțiunea împotriva Ministrului Economiei a fost RESPINSĂ. Replică USTURĂTOARE: „De data asta aţi reuşit să-mi scrieţi numele corect”

Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, atacat atât de adversarii politici cât și în interiorul PSD, rămâne în funcție ca urmare a deciziei din plenul Camerei Deputaţilor. Moţiunea simplă pe Economie iniţiată de liberali a fost respinsă.

Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, a avut câștig de cauză în Parlament, în ciuda atacurilor virulente din partea unor adversar politici și a unor membri de vază ai PSD, precum Adrian Țuțuianu. În plenul camerei deputaților, s-au înregistrat 103 voturi „pentru”, 146 voturi „împotrivă” şi 19 abţineri la Moţiunea simplă pe Economie iniţiată de 67 de reprezentanți ai PNL.

Moţiunea a fost dezbătută luni, prilej cu care deputatul PNL Lucian Bode i-a transmis ministrului Andruşcă faptul că pentru această demnitate nu-l recomandă „nici vocea, nici talentul”, adăugând că acesta poate fi „bun la suflet”, dar pentru a fi ministru al Economiei este nevoie de mai mult.

În replică, Dănuţ Andruşcă a afirmat că textul liberalilor este copiat din moţiunea depusă tot împotriva sa, la Senat, în vară. „De data asta aţi reuşit să-mi scrieţi numele corect”, a precizat ministrul Economiei.

În cadrul dezbaterilor din plenul de luni, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, a declarat că majorarea salariilor din sectorul bugetar a avut „rol de locomotivă pentru întreaga economie”.

„În primele şase luni ale anului 2018, câştigul salarial mediu net a crescut cu 13,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind în prezent de 2.636 lei. Principalele domenii de activitate în care a crescut salariul mediu net sunt extracţia minereurilor metalifere, sănătate şi asistenţă socială, cercetare-dezvoltare, silvicultură şi exploataţii forestiere, construcţii, transport pe apă, administraţie publică şi apărare, învăţământ. Creşterea salariilor în sectorul bugetar a avut rol de locomotivă pentru întreaga economie, astfel şi mediul privat a început să se apropie de ritmul de creştere a salariilor din sectorul bugetar cu efecte pozitive certe pentru nivelul de trai al populaţiei”, a afirmat Dănuţ Andruşcă.

Potrivit acestuia, în România se înregistrează cel mai mare număr de salariaţi din ultimii 20 de ani. „Numărul mediu de salariaţi, conform INS, a fost de 4,9 milioane persoane în primele şase luni ale anului 2018, fiind la maximul ultimilor 20 de ani. În primul semestru al anului 2018 s-au creat 90.000 de locuri de muncă şi dinamica pozitivă se menţine”, a spus ministrul.

Andruşcă a mai declarat, la dezbaterile din Camera Deputaţilor, că nu intră în atribuţiile sale „controlul inflaţiei”. De asemenea, ministrul Economiei a adăugat că cei 67 de semnatari ai textului ar trebui să îşi dea demisia pentru că sunt fie „plagiatori şi farisei”, fie „incompetenţi”.