Liderul Opoziției, mesaj clar pentru parlamentari. Votul în străinătate provoacă tensiuni în plen. Adevăratele intenții ale AEP
- Mihaela Dan
- 1 iulie 2019, 16:24
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a cerut luni ca proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind votul în străinătate să fie adoptat de către plen în forma convenită în cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului.
El a precizat că Autoritatea Electorală Permanentă ar încerca „să modifice pe uşa din dos legislaţia în domeniul electoral, înfiinţând entităţi neclare şi încercând să îşi extindă” atribuţiile.
„Salutăm faptul că în cadrul Comisiei parlamentare propunerile PNL - care au fost conforme cu solicitările preşedintelui Klaus Iohannis, exprimate în scrisoarea adresată către Parlament - salutăm faptul că aceste propuneri au fost adoptate în Comisia specială care a fost înfiinţată prin decizia plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului şi considerăm că este necesară adoptarea în cadrul sesiunii extraordinare a acestei propuneri de modificare, care a fost adoptată în Comisia specială, fără alte propuneri de modificare. Pentru că am văzut că Autoritatea Electorală Permanentă încearcă să modifice pe uşa din dos legislaţia în domeniul electoral, înfiinţând entităţi neclare şi încercând să îşi extindă atribuţiile, şi ca atare mandatul parlamentarilor PNL este ca la modificarea legilor electorale să fie adoptat strict proiectul care a fost adoptat în Comisia specială fără alte adăugiri, care nu au legătură cu obiectul care a stat la baza deciziei Parlamentului de a constitui această comisie”, a arătat el, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
Pe 27 iunie, Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru votul în diaspora a acordat raport favorabil proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative privind votul în străinătate la alegerile prezidenţiale. Decizia s-a luat cu unanimitate.
Proiectul pentru votul în diaspora, propus de AEP, însuşit şi amendat în Comisia specială, a fost trimis către Biroul permanent al Senatului, prima Cameră sesizată, urmând ca luni să primească raport din partea comisiilor de specialitate şi ulterior votul plenului. Forul decizional în acest caz este Camera Deputaţilor.
Pe parcursul celor patru zile de dezbateri, parlamentarii Comisiei speciale au decis ca pentru diaspora, la alegerile prezidenţiale, alături de votul clasic, să funcţioneze şi votul prin corespondenţă şi votul anticipat, scrie Agerpres.