PNL în grevă parlamentară. Jumătate din parlamentari speriați că-și pierd banii și privilegiile

Conducerea PNL a decis că reprezentanții acestui partid în Parlament intră în grevă parlamentară. Votarea acestei căi de acțiune a beneficit la mustață de sprijinul parlamentarilor PNL. Doar 33 din totalul de 61 prezenți la discuții au votat pentru grevă. Ceilalalți s-au opus, îngrijorați de perspectiva pierderii indemnizațiilor de parlamentari, pentru mulți din ei unica sursă de venit. Potrivit unor surse liberale, unii șefi de comisii parlamentare nu au dorit să susțină un astfel de demers de teamă să nu-și piardă facilitățile care le implică aceste funcții: mașini de serviciu, șoferi, cotă mai mare de combustibil și de minute vorbite la telefon.

Condițiile în care se va desfășura această grevă urmează să fie negociate și cu colegii de la PSD. Decizia fost luată cu 33 de voturi "pentru", și 28 "împotrivă". Ppotrivit liderului PNL, Crin Antonescu, din acest moment parlamentarii liberali se pot considera în grevă parlamentară pe termen nelimitat. "Am optat şi vom discuta această chestiune acum, la reuniunea USL, pentru o retragere din Parlament, de la lucrările Parlamentului, dar nu o renunţare completă la condiţia de parlamentar, cu alte cuvinte nu mai participăm împreună cu actuala majoritate la nicio şedinţă, la nicio acţiune, la niciun vot, cu excepţia situaţiilor care pot fi decisive, privitoare la alegeri anticipate, la schimbarea Guvernului, la suspendarea preşedintelui, eventual", a spus Crin Antonescu. Sumele forfetare nu vor fi afectate Liberalii au ajuns la această decizie după trei ore de discuții, principalele nemulțumiri fiind legate de pierderea indemnizațiilor și a celorlalte facilități de care beneficiau senatorii și deputații. Potrivit surselor liberale, Teodor Meleșcanu și alți liberali au cerut conducerii liberale să negocieze cu cei de la PSD o grevă care să nu le afecteze indemnizațiile. Conform surselor citate, senatorii liberali ar fi invocat că nu au alte surse de venit în afara indemnizațiilor de parlamentari. Alți parlamentari cu funcții în comisii s-au opus grevei parlamentare pe motiv că rămân fără mașină de serviciu. Singurul răspuns tranșant dat de Crin Antonescu a fost că sumele forfetare nu vor fi afectate, pentru că altfel ar fi fost afectați și angajații parlamentari. Vor exista însă unii parlamentari care vor merge la ședințe să verifice cvorumul.