PNL amenință cu moțiune de cenzură

PNL amenință cu moțiune de cenzură

PNL ia în considerare depunerea unei moţiuni de cenzură, ca răspuns la proiectele de promovare prin ordonanţă de urgenţă a graţierii şi a modificărilor la codurile penale, a anunţat Raluca Turcan.

"Ne aflăm într-un puternic asalt al majorităţii parlamentare împotriva ideii de Lege. Ordonanţele PSD sunt atentate la proiectul european al României. Afectează visul românilor de a avea o ţară europeană unde nu există două categorii de cetăţeni, unde nu este tolerată hoţia politică. E o spulberare a aşteptărilor şi speranţelor a milioane de români. O ţară ca afară nu înseamnă doar prosperitate, ci şi egalitate în faţa legii. PSD îi îndepărtează pe români de propria lor ţară! Cine mai doreşte să se întoarcă în ţară când politicienii se scapă între ei de justiţie? E un gest de tâlhărie la drumul mare!", a scris Raluca Turcan, pe Facebook. 

Art. 113 – Moţiunea de cenzură:  

(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. (2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. (3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. (4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.

În acest moment, PSD împreună cu ALDE dețin majoritatea în cele două Camere.