Patinatorul rus Evgheni Plusenko si violonistul maghiar Edvin Marton promit un show de zile mari publicului din Romania.
Un campion olimpic si mondial la patinaj artistic, un violonist castigator al Premiului Emmy si o vioara Stradivarius evaluata la 4 milioane de dolari sunt ingredientele spectacolului "Kings on Ice", care se va desfasura pe 25 februarie, la patinoarul "Mihai Flamaropol" din Bucuresti.
Daca Edvin Marton (31 de ani) a mai fost in Capitala, in 2006, Evgheni Plusenko (24 de ani) va aparea pentru prima oara in fata spectatorilor romani. Dat fiind interesul pe care venirea campionului olimpic din 2006 l-a suscitat, la Bucuresti sunt programate doua spectacole in loc de unul, ambele in aceeasi zi, de la ora 15.00, respectiv 19.30.
"Paganini 5", in premiera mondiala
EVZ: Ce v-a determinat sa includeti si Romania in turul "Kings on Ice"? Edvin Marton: Faptul ca prima mea experienta aici, la Bucuresti, a fost una extraordinara. Am concertat la Sala Palatului, iar publicul a fost pur si simplu incredibil. Evgheni Plusenko: Eu sunt pentru oara in Romania. Edvin mi-a spus ca trebuie neaparat sa vin si aici fiindca spectatorii sunt fantastici.
Puteti da cateva detalii despre spectacolul de saptamana viitoare? Marton: Va fi un show extraordinar. Muzica va fi live. Vom fi acompaniati de Orchestra Monte Carlo. Cu noi vor mai fi pe gheata 15 patinatori din trupa Europa Ice Company. Spectacolul nostru promite dragoste, emotii, virtuozitate. Va pregatim o surpriza.
Reprezentatia pe melodia "Paganini 5" (n.r. - inclusa pe albumul "Stradi-varius", care a primit anul trecut Premiul Emmy) va fi o premiera mondiala. Pentru prima oara, eu si Evgheni am realizat coregrafia impreuna. Va fi un spectacol cu jocuri de lasere si foc pe gheata. Va fi cel mai bun show pe care l-am sustinut pana acum.
Il vom vedea si pe Edvin Marton patinand vreodata? Marton: Ma incalt cu patinele, dar daca pornesc nu ma mai opresc. Am invatat sa stau pe gheata, dar urmatorul pas este sa invat cum sa ma opresc. La spectacol voi purta o pereche speciala de pantofi, care nu aluneca pe gheata. Va asigur ca nu voi cadea.
"Sunt cel mai bun"
Nu este dificil sa sustii doua astfel de spectacole in aceeasi zi? Plusenko (razand): Sunt puternic... Pot sa patinez si de opt ori pe zi. Acum trei ani, in Rusia, am patinat de sapte ori in aceeasi zi. Sunt un patinator foarte bun. Chiar cel mai bun.
Am fost mereu sustinut de familie, care n-a fost una bogata, dar mi-a oferit in primul rand dragoste. Patinajul este meseria mea, dragostea mea, pasiunea mea. Dar intotdeauna patinez pentru spectatori. Fara ei eu sunt un nimeni.
Ce proiecte de viitor are patinatorul Evgheni Plusenko? Plusenko: O sa revin in competitii. Poate chiar la anul. Poate ca o sa fiu prezent si la Jocurile Olimpice din 2010. Cu siguranta voi urmari Mondialele, ca sa-i vad pe Biran Joubert si Stefan Lambiel.
Momentan pregatesc o combinatie de sarituri cu doua cvadruple. Este foarte dificil, dar mereu trebuie sa aduci ceva nou pentru a fi cel mai bun.
Dintre francezul Joubert si elvetianul Lambiel, care este mai bun? Plusenko (razand): Plusenko este cel mai bun! Serios acum. Nu pot spune care este mai bun. Joubert poate executa trei sarituri cvadruple, Lambiel - doua. Joubert este puternic, dar Lambiel patineaza mai bine. Dar eu pot sa-i inving pe amandoi. Sunt cel mai bun.
Iti lipseste concurenta unor patinatori precum Alexei Iagudin, Alexei Urmanov, Philippe Candeloro? Plusenko: Nu-mi lipseste rivalitatea cu niciunul dintre adversarii mei care nu mai concureaza acum. Am patinat cu ei si i-am invins. Pot spune ca rivalitatea cu Alexei Iagudin a fost una pozitiva, pentru ca m-am straduit sa patinez perfect, pentru a-l invinge. Dar nu mi-e dor de el.
Indragostit la gradinita
Marton, de ce ai ales vioara si nu un alt instrument? Marton: La gradinita era o fata de care ma indragostisem. Mama mi-a spus ca as putea sa-i atrag atentia cu o serenada cantata la vioara. Un an am tot exersat. In cele din urma am cantat serenada la gradinita si am primit sarutul.
Apoi, ma trezeam cu noaptea-n cap, exersam o ora la vioara si abia dupa aceea, luam micul dejun. Am devenit singurul cantaret din Ungaria castigator al unui Premiu Emmy. Presa din toata lumea a scris despre mine in momentul in care am castigat, numai in tara mea nu s-a stiut nimic.
Evgheni, ce te-a legat de Edvin Marton? Plusenko: Edvin este prietenos si foarte norocos. Cu muzica lui am castigat la Jocurile Olimpice, la Mondiale si la Europene. Prietenia dintre noi a inceput in urma cu cinci ani, la un show demonstrativ de la Zurich. Suntem prieteni. Nu suntem homosexuali. Au tot fost zvonuri despre relatia noastra. Este una normala, va asigur. Formam un tandem.
Ce mesaj ai pentru copiii care te admira? Plusenko: Sa incerce sa fie mai buni ca noi si, in primul rand, trebuie sa-si asculte parintii.
Campionul
Plusenko, un Shakespeare al ghetii
Alexei Misin, antrenorul care-l pregateste pe Evgheni Plusenko de la varsta de 11 ani, a spus odata: "Doar Shakespeare a fost capabil sa surprinda foarte bine sentimente precum iubirea, tristetea, dezamagirea, devotamentul. Evgheni este un altfel de Shakespeare, fiindca transpune pe gheata aceste sentimente".
Pe cand se pregatea la Sankt Petersburg, o coregrafa de la Teatrul Marinski a incercat sa-l atraga pe Plusenko spre balet, dar el a ramas fidel patinajului, fiindca isi propusese sa devina campion olimpic inca de la varsta de patru ani.
Palmaresul rusului cuprinde un titlu olimpic, cinci europene, trei mondiale si o medalie de argint la Olimpiada din 2002. Lui Plusenko i-ar fi placut sa-l poata intalni pe Petru cel Mare, ii admira pe Viktor Petrenko (patinaj artistic) si Evgheni Kafelnikov (tenis). Ii plac jocurile pe calculator, calatoriile, muzica dansul si puiul prajit.
Violonistul
Marton, intre clasic si modern
Edvin Marton isi incanta publicul cu o vioara "Stradivarius", fabricata in 1698, care este evaluata la 4 milioane de dolari si pazita zi si noapte de bodyguarzi. A studiat la scoli de muzica faimoase, cum ar fi Scoala "Ceaikovski" din Moscova, Academia "Franz Liszt" din Budapesta, Institutul "Julliard" din New York, Academia de muzica din Viena.
In 1997, Edvin Marton a primit din partea Bancii Nationale a Elvetiei vioara "Stradivarius", pe care o poate pastra pana la sfarsitul vietii. Anul trecut, violonistul maghiar a primit premiul "Emmy" si a castigat concursul "Vioara de aur", un fel de campionat mondial al muzicienilor.
Multiplul campion Evgheni Plusenko si celebrul instrumentist Edvin Marton sau arta pe luciul ghetii