"Pluralul englezesc", un succes după 20 de ani | FOTO

Una dintre cele mai apreciate tragi-comedii din lume, "Pluralul englezesc" a avut premiera, aseară, la Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti, urmând ca azi, începând cu orele 19.30, să aibă loc şi reprezentaţia de la Teatrul "Nottara".

Dacă în anii ‘70 "Absurd person singular" sau "Pluralul englezesc" era cel mai iubit spectacol de pe Broadway, se pare că reacţia publicului de aseară anunţă o evoluţie fulminantă a acestei piese şi la noi în ţară.

Împărţită în trei acte, "Pluralul Englezesc" este povestea a trei familii care se reunesc în noaptea de Crăciun. Fiecare act se petrece pe rând în casa unuia dintre cupluri, dar ceea ce se dorea a fi o simplă cină între prieteni, se transformă într-o acţiune comică datorită păţăniilor gazdelor cât şi a musafirilor. Toate acestea duc la schimbări majore în destinele fiecărui personaj.

În regia lui Toma Enache, "Pluralul Englezesc" are o distribuţie de excepţie care a cucerit auditoriul: Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu, Constantin Cotimanis, Victoria Cocias, Armand Calota şi Delia Nartea dau viaţă personajelor creionate de Alan Ayckbourn. Sala Teatrului "Ion Dacian" s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei prezenţi. Peste 500 de persoane s-au amuzat pe seama culiselor familiale prezentate de cele trei cupluri.

În sala s-au aflat şi familiile protagoniştilor, însăşi fiica lui Ion Dischiseanu a venit la finalul spectacolului pentru a le înmâna actorilor trandafirii roşii ce se cuvin unei astfel de reprezentaţii de excepţie. "Pluralul...", în Dobrogea şi la Galaţi

Publicul iubitor de teatru din ţară se va putea bucura de prezenţa marilor actori pe scenele din Mangalia - 14 decembrie, Constanţa - 15 decembrie şi Galaţi - 16 decembrie.

Preţul biletelor este 40, 50 şi 60 lei, iar acestea pot fi achiziţionate din staţia de metrou Unirii 1, din magazinele Diverta sau online pe site-urile de specialitate precum şi de la casele de bilete ale sălilor de spectacol.