SCHIMB de replici ACIDE în PSD. Plumb îl PUNE LA ZID pe Țuțuianu

SCHIMB de replici ACIDE în PSD. Plumb îl PUNE LA ZID pe Țuțuianu

Preşedintele interimar al PSD Dâmboviţa, ministrul Rovana Plumb, a respins miercuri acuzaţiile fostului lider al organizaţiei, Adrian Ţuţuianu, exclus recent din partid, ea subliniind că este membră a filialei de foarte mulţi ani, iar organizaţia va rămâne în continuare puternică.

Întrebată, la Parlament, care este relaţia sa cu primarii din Dâmboviţa, având în vedere că Ţuţuianu a susţinut că aceştia o contestă, Rovana Plumb a răspuns: „Sunt membră a organizaţiei PSD Dâmboviţa de foarte mulţi ani, sunt membră a PSD din 1994, îi respect pe toţi primarii, îi respect pe toate colegele şi colegii mei din PSD Dâmboviţa, organizaţie puternică, care va rămâne în continuare puternică. Vom construi pentru că trebuie să ne respectăm promisiunile celor care ne-au acordat încrederea la vot”, informează agerpres.ro

Ea a mai punctate că în ceea ce priveşte preluarea conducerii interimare a filialei PSD Dâmboviţa, va respecta decizia Comitetului Executiv Naţional al partidului. 

Miercuri, senatorul Adrian Ţuţuianu, recent exclus din PSD, a afirmat că se fac „presiuni extraordinare” asupra consilierilor, primarilor şi preşedinţilor de organizaţii locale din judeţul Dâmboviţa, el susţinând că unii dintre cei care i s-au alăturat sunt „şantajaţi, ameninţaţi, iar altora li se fac promisiuni”. 

„Am avut aseară o întâlnire cu membrii Biroului permanent judeţean, cu parlamentarii de Dâmboviţa, mai puţin Rovana Plumb, Titus Corlăţean. Rovana Plumb, pentru că dânsa a votat pentru excluderea mea, Titus Corlăţean, pentru că era plecat în străinătate, în Georgia, dar care mi-a transmis susţinerea. De asemenea, au participat consilierii judeţeni, toţi primarii PSD şi preşedinţii de organizaţii locale. A fost o întâlnire lungă (...), am fost mulţumit, ştiu că am susţinerea lor. Ştiu că asupra lor se fac presiuni extraordinare, ele au început din cursul zilei de ieri. Vârf de lance în aceste activităţi este fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Oprea, provenit din rândurile securităţii. Apropo de cum luptă Dragnea cu statul paralel, care şi-a permis să ameninţe şi salariaţii de la sediul partidului că au permis desfăşurarea acelei întâlniri. Vă daţi seama - participă tot partidul acolo, dar Oprea ameninţă salariaţii. Astăzi am înţeles că a mers la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, unde a proferat ameninţări că schimbă conducerea CJ, că el este omul lui Rovana acolo şi că are mandatul Rovanei Plumb. Eu cred că se descalifică şi el, şi Rovana Plumb prin aceste acţiuni şi sunt foarte bucuros că în aceste zile am primit nenumărate mesaje de susţinere de la membri de rând ai partidului, dar şi de la foarte mulţi cetăţeni din Dâmboviţa, care se simt frustraţi, se simt atacaţi, sunt îngrijoraţi de mesajele transmise de oamenii Rovanei Plumb şi ai lui Dragnea că judeţul Dâmboviţa va fi izolat, că nu va avea acces la investiţii în următorii ani dacă continuă să îl susţină pe Adrian Ţuţuianu”, a declarat senatorul. 

Luni, senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu şi secretarul general al PSD, Marian Neacşu, au fost excluşi din partid în urma unei decizii luate de Comitetul Executiv Naţional.