Veşti proaste pentru românii care au planuri de vacanţă şi vor să ajungă curând în Grecia.
Cu excepţia celui de la Koulata-Promachonas, toate punctele de frontieră terestre şi feroviare între Bulgaria şi Grecia vor fi închise pentru trafic până la 29 iulie.
Anunţul a fost transmis vineri de agenţia BTA, care citat poliţia de frontieră. Astfel, în Grecia vor intra doar cei care vor avea test PCR negativ la coronavirus.
Acesta trebuie efectuat în intervalul anterior de 72 de ore, iar rezultatul testului trebuie să fie tradus în limba engleză.
De asemenea, documentul trebuie să conţină numele şi datele de identitate ale persoanei respective.
Există veşti bune pentru deţinătorii de permise de rezidenţă emise de statul elen, pentru şoferii de camioane şi persoanele care călătoresc pentru afaceri presante.
Toate categoriile menţionate, dar şi cei care călătoresc în scop de serviciu, situaţie ce trebuie dovedită printr-un document relevant, vor fi exceptaţi de la restricţii.
Autorităţile elene au mai precizat că persoanele care călătoresc în Grecia trebuie să completeze, cel târziu în preziua sosirii în această ţară, un formular de localizare a pasagerilor ce poate fi accesat la adresa travel.gov.gr.
Amintim că premierul grec Kyriakos Mitsotakis a convocat miercuri, 15 iulie, o şedinţă a membrilor Guvernului cu experţi în Sănătate.
Specialiştii eleni au atras atenţia că „lucrurile se înrăutăţesc” din cauza creşterii masive a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus.
Situaţia semănă cu aceea din martie, iar principala explicaţie este legată în principal de turism şi numărul celor care vin deja infectaţi în Grecia.
Totuşi, o problemă o reprezintă şi cetăţenii greci care trec graniţa în Macedonia de Nord şi Bulgaria pentru a face cumpărături mai ieftine.
„Guvernul trebuie să limiteze sau să interzică asemenea călătorii”, a declarat Marios Lazanas, membru al unei comisii speciale din Ministerul Sănătăţii.
Apare la orizont şi impunerea unor măsuri restrictive în ceea ce-i priveşte pe muncitorii sezonieri din Albania care vin în Grecia să culeagă fructe.
Marţi, 14 iulie, oficialii din Grecia au anunţat 58 de contaminări cu noul coronavirus, dintre care 34 de persoane erau turişti.
Totodată, a crescut şi numărul de pacienţi internaţi la terapie intensivă, 13.
sursa: Agerpres