-Plec în munți, mama. Și mama nu mă aude. -Plec în munți, mama, la Oașa. Mama se întoarce, procesează ideea și aduce lista de întrebări: când, cum, cât...
Slavă Domnului, am ajuns! Intru în biserică. E liniște. Sunt sigură că am un zâmbet pe față, e zâmbetul meu de Oașa. În astfel de locuri și zâmbetul se ordonează într-un firesc aparte. Mă închin la icoana Maicii Domnului. Mai-mai că-mi iau zborul și aș vrea să fac un dans al fericirii, dar nu e locul potrivit, asa că îl păstrez pentru când ajung în cameră. E liniște. Și simt că în mintea mea nu e, simt că sunt grăbită, necalculată, aeriană. Aflu că vom avea sinaxă cu starețul mănăstirii și mă bucur. Întotdeauna după o sinaxă cu părintele Silvan viața are mai mult sens. Ar trebui să scoată părinții un ghid de supraviețuire pentru oamenii de azi, cu reguli de la oamenii de ieri, să se numească "life 101". De unde să fi aflat eu că Dumnezeu nu se supără când greșim și că nici măcar nu e uimit? E omenește. De unde să fi știut eu că împlinirea unui om păcătos, care se străduie să devină mai bun, nu vine din faptul că a atins nu știu ce treaptă în urcușul său duhovnicesc, ci din faptul că e cu Dumnezeu pe cale? De unde să fi știut eu că suferința e bună? Și că deznădejdea e, de fapt, mândria exagerată? Fraților, asta e informație top secretă, e aur! Niciodată n-am crezut că am să lucrez în marketing, dar când prietenii mei dau cu capul de scândura de sus devin reporter și dealer de informații: "Ascultă sinaxa asta că te pune pe picioare", "Ascultă pe YouTube înregistrările de la strană și deja ți-e mai bine", "Citește articolul ăsta".
M-a întrebat cineva cum e pentru tineri viața, cum se vede de la fereastra noastră, sau CE se vede de la fereastra noastră? Cum resimțim noi, tinerii, presiunea din jur? Să fiu sinceră m-am temut. M-am temut să răspund în numele tuturor, dar mi-a venit curajul să răspund pentru mine și doi-trei prieteni, oameni atât de apropiați de inima mea că îmi pot asuma această răspundere de a opina în locul lor. Presiune există și gropi în care să cazi sunt peste tot. În urcușul tău găsești scaune să te așezi să schimbi o vorbă cu diavolul, să stai să beţi ceva împreună. Și nu e ușor să nu uiți miza și să o privești la adevărata ei grandoare, doar e sufletul tău în joc! Dar nu ne-a lăsat Dumnezeu singuri pe cale, astfel încât cred că oamenii tăi, grupul din care faci parte îți va înlesni sau îngreuna drumul.
Ai pățit vreodată? Să înoți pe sub apă și când ieși la suprafață să te trezești într-un cu totul alt loc decât te așteptai? Să crezi că mergi în direcția bună, dar uite că te-ai înșelat? Carpe diem, frate. Oricum e fain să înoți.
Un amic m-a întrebat: "Ce e așa special la Oașa?" Grea întrebare, flăcău. Dar am încercat să îi răspund. Știi cum e să te trezești dimineața, să te îmbraci rapid, să ieși în frig tăhui de cap, să ajungi la biserică și să întâmpini zorile cu rugăciunea-n minte? Știi cum e să simți că ai vrea să cuprinzi toată lumea în brațe? Știi cum e să ai pace și ordine în minte? Știi cum e să înțeleagă cineva exact ce ai tu în cap, fără să fi zis nici măcar un cuvânt? Păi, dragul meu frate, dacă nu știi, hai și tu la Oașa. Nu e telepatie, e har. Nu e imposibil, ba e chiar frumos. Nu e ușor, dar se merită. (Să fiu sinceră, nu ăsta a fost răspunsul meu pentru că mno...când ești prost și viața-i grea te şi lasă inspirația, dar nădăjduiesc să audă amicul meu și versiunea asta.)
Așa încat fie că ai fost deja la Oașa și vrei să te întorci, fie că n-ai fost și încerci să fugi de tine sau de lume, vino la Oașa. N-ai să reușești să fugi de tine pentru că e ca pe banda de alergat, dar vei realiza că nu asta e soluția și te vei bucura să spui ca psalmistul "nu voi muri, ci voi trăi și voi povesti lucrurile Domnului". (Psalmul 117, 17)