Platini, în inspecţie la Bucureşti

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a sosit astăzi la Bucureşti pentru a inspecta stadiul lucrărilor de la Stadionul Naţional "Lia Manoliu".

Platini a fost întâmpinat la aeroport de mai mulţi oficiali ai Federaţiei Române de Fotbal (FRF), printre care preşedintele Mircea Sandu, secretarul general Adalbert Kassai şi directorul general Ionuţ Lupescu.

Arena bucureşteană se află în construcţie şi este propusă de FRF pentru organizarea finalei ediţiei 2011-2012 a Cupei UEFA.

Înainte de vizita la Stadionul Naţional, Platini a purtat o discuţie cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Fosta glorie a fotbalului francez va părăsi România peste două zile.