Ion Țiriac a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale și părea foarte serios. Când a văzut că lumea chiar îl crede, miliardarul a spus că a făcut o glumă și atât. El a mai zis, în glumă, că ar candida în 2064, când ar avea 127 de ani, pentru a avea timp „să le demonstreze românilor” ce poate.
Ion Țiriac va candida la alagerile prezidențiale
„Vă spun o noutate, puteți să o dați publică. O să candidez la președinție! Absolut serios! Perfect. Dar nu acum, ci în 2064, pentru că, până atunci, trebuie să le demonstrez românilor ce pot să fac. Nu pot să candidez fără să demonstrez.Noi nu avem nevoie de publicitate, noi suntem o fundație, suntem o familie”, a declarat Ion Țiriac, la emisiunea ”Prietenii lui Ovidiu”.
Ce pensie are miliardarul
Recent, Ion Țiriac a fost întrebat și ce pensie primește după recalculare. Miliardarul are o pensie de 12.000 de lei lunar, datorită unei cariere sportive consistente și a faptului că a avut post în Ministerul de Interne. Această pensie nu va crește, pentru că omul de afaceri nu a avut un stagiu de cotizare contributiv mai mare de 25 de ani.
„Mi-e rușine să spun, mi-e rușine să spun! Scuzați-mă... asta nu este foarte meritoriu din partea mea. Nu am întrebat niciodată de pensie și nici nu știu ce pensie am. Nici nu știu cât am dreptul la pensie și așa mai departe. Adică nu am cerut niciodată. Nu știu! Nu știu...”, a spus miliardarul.
Omul de afaceri le-a dat și un sfat important românilor. „Iar sfatul meu pentru oameni este: asigurați-vă cu orice aveți! Dar sunt multe asigurări în România. Nu numai a noastră.”, a spus el. El a mai zis că nu este un om bogat, dar că a avut mai mult noroc decât ceilalți.
O nouă bijuterie în colecția lui Ion Țiriac
Recent, o nouă ”bijuterie” a intrat în colecția de mașini a lui Ion Țiriac. Este vorba despre un Mercedes AMG Project One, produs în doar 275 de exemplare, pe care l-a primit după cinci ani de așteptare. Miliardarul a refuzat să spună prețul mașinii, dar Mercedes AMG Project One, model produs în doar 275 de exemplare, costă 2.7 milioane de euro.
„Este un prim pas. Se pot face şi altele. Coincide cu descărcarea lui Project One. Acea maşină pe care de cinci ani de zile o aştept, acel Mercedes de curse, Project One. Nu întrebaţi cât costă, pentru că este obscen, dar îl avem şi este în colecţie. Îl vom desface împreuna imediat după Anul Nou”, spunea Ion Țiriac, anul trecut.