După succescul senzațional de la Ostrava, acolo unde România a dispus de Cehia cu 3-2, „tricolorele” vor evolua în semifinalele Fed Cup, performanță ce se va repeta după mai bine de 40 de ani de absență. Pentru un loc în marea finală, Simona Halep & Co. vor înfrunta puternica selecționată a Franței, care a dispus recent de Belgia, scor 4-1.
Motivul: Paștele catolic
Naționala din Hexagon are istoric în Fed Cup, reușind să triumfe în două rânduri, în în 1997 și 2003, iar finalistă a mai fost în 2004, 2005 și 2016. Duelul dintre Franța și România a fost programat în perioada 20-21 aprilie, iar locul de desfășurare al întâlnirii va fi, cel mai probabil, Paris sau Nisa.
Conform regulamentului, „tricolorele” sunt obligate să evolueze tot în deplasare, scenariu ce se va repeta și în cazul în care vor ajunge în finală. Însă, pentru duelul cu Franța, George Cosac, președintele FR de Tenis, a pregătit un plan măreț: vrea să le propună francezilor ca semifinala să fie găzduită de țara noastră, mai exact în „Sala Polivalentă” din Cluj- Napoca. „Noi am trimis deja un fax, când ne întorceam de la Ostrava, în care ne-am declarat disponibilitatea să organizăm semifinala. Ideea e că în acel weekend (n.r. – 20 – 21 aprilie) e Paștele catolic și ei știu faptul că sunt vacanțe, oamenii pleacă... Așa că ar exista o mică șansă pe care noi încercăm să o speculăm”, a anunțat Cosac, la Digi Sport.
În cealaltă semifinală din Fed Cup protagonistele sunt Australia și Belarus.