Planul secret de a „învia” Alianţa PSD - UNPR

Planul secret de a „învia” Alianţa PSD - UNPR

Fostul senator UNPR Marian Vasiliev a dezvăluit, ieri, în exclusivitate pentru EVZ, că vrea să refacă alături de PSD Alianţa de Centru - Stânga, dacă va reuşi să obţină în instanţă anularea fuziunii cu PMP.

Noi, cei din UNPR, considerăm că fuziunea cu PMP a fost ilegală. Dorim să ne luăm înapoi partidul. Dacă instanţa ne dă dreptate, îmi doresc să facem alianţă cu PSD şi să redevină activă Alianţa de Centru Stânga”, a declarat, pentru EVZ, Marian Vasiliev, numit recent de premierul Sorin Grindeanu în funcţia de vicepreşedinte AVAS.

El a adăugat pentru EVZ că nu are nicio legătură cu întâlnirea de săptămâna trecută, de la Hotelul Marriot, a unor foşti membri UNPR, întâlnire condusă de vicepreşedintele PMP Ion Răducanu. „A fost o mascaradă. Îşi doresc, dacă eu iau înapoi partidul, să îl conducă ei. S-au folosit de numele lui Gabriel Oprea ca să îi dea o anumită importanţă”, a declarat Vasiliev.

Peste 20 de primari

Marian Vasiliev a declanşat în instanţă, în anul 2016, o acţiune de anulare, prin apel, a conferinţei de fuziune dintre UNPR şi PMP. În acest moment, din punct de vedere juridic, fuziunea dintre UNPR și PMP nu este definitivă, procesul fiind pe rol.

La 1 noiembrie 2016, un număr de 428 de delegaţi ai fostului UNPR l-au votat în funcţia de preşedinte al partidului pe Marian Vasiliev.

Fostul UNPR are peste 1.000 de consilieri locali şi peste 20 de primari.

PSD-ul și UNPR-ul conduse de Victor Ponta și Gabriel Oprea au înregistrat la Tribunal, pe 9 august 2012, Alianța de Centru Stânga (ACS). Alianţa figurează încă, din punct de vedere juridic, în registrul alianţelor politice de la Tribunalul Bucureşti.

Gabriel Oprea: Nu revin!

Fostul vicepremier Gabriel Oprea afirmă că nu intenţionează să revină în politică, după ce s-a întâlnit cu o parte din foştii colegi din UNPR. „În ultima perioadă au fost publicate materiale de presă potrivit cărora aş fi implicat în organizarea, alături de foşti colegi din UNPR, a unor acţiuni politice. Aceste informaţii sunt false. Nu intenţionez să revin în politică. Întâlnirile cu foştii mei colegi de partid sunt de natură personală şi nu vizează revenirea mea la activitatea politică. Îmi exprim speranţa că astfel de informaţii false, care au ca scop dezinformarea opiniei publice, nu vor mai fi difuzate în presă”, a scris Gabriel Oprea, duminică, pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News