Criteriile pe baza cărora unii șefi din Poliția Română avansează în grad sau în funcție au la bază îndeplinirea unui plan, lunar sau semestrial. Polițiști care acționează în stradă au dezvăluit, în exclusivitate pentru evz.ro, că sunt obligați să facă acest target, în favoarea șefilor, în loc să intervină la apelurile de urgență 112, pentru aplanarea conflictelor sau salvarea unor vieți.
Agenții de poliție nu sunt evaluați niciodată față de cum au soluționat un caz de urgență, în urma sesizărilor la 112, deși oficialii MAI au declarat, mai ales după cazul Caracal, că acest trebuie să se axeze în mare parte pe relaționarea cu cetățenii și pe cazurile semnalate prin apelurile de urgență.
Un polițist care se confruntă, zilnic, cu fenomenul stradal, Viorel Șeicaru, vicepreședinte al Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP) a declarat, în exclusivitate pentru evz.ro, că , față de cele transmise de conducerea MAI, realitatea stă cu totul altfel.
„Sunt foarte rare cazurile când un șef de secție este interesat de relaționarea agentului din stradă cu cetățeanul și de cum a rezolvat acesta un apel de urgență. Agentul de siguranță publică este evaluat săptămânal, lunar, trimestrial, etc, strict pe hoți prinși în flagrant. Este lesne de înțeles de ce anumiți polițiști tratează cu superficialitate intervențiile la 112 sau solicitările cetățenilor, gândul lor este să scoată din pământ din iarba verde un infractor pentru că altfel vor fi pedepsiți de șef”, susține Viorel Șeicaru.
Vicepreședintele SNAP a adăugat că „suntem singura țară din Europa în care polițistul din stradă, îmbrăcat în uniformă, care patrulează cu autospecială inscripționată, are indicator pentru „constatări în flagrant. Mai pe înțelesul celor din afara sistemului, este obligat să prindă hoți”.
Acești indicatori pentru constatări în flagrant, a precizat Viorel Șeicaru, reprezintă doar 15% din activitatea unui polițist din stradă conform fișei postului și asta la pachet cu sancțiunile contravenționale (amenzile).
„Din păcate însă, șefii au grijă sa transforme acest indicator în 95% din activitatea polițistului”, a adăugat liderul de sindicat.
De ce se se întâmpla acest lucru?
„Simplu! Pentru că șefii...
„Simplu! Pentru că șefii își acoperă prin asta proprii indicatori. În traducere, un șef de secție sau de birou este evaluat de superiori în funcție de rețineri, arestări și analizele privind infracționalitatea pe raza de competență raportată la anii anteriori. Drept pentru care se folosesc de subordonați pentru propriul target, le fură munca cum s-ar spune. Așa se ajunge ca un agent de Siguranță Publică, de la un procent foarte mic, prevăzut în fișa postului pentru constatări de infracțiuni, să fie evaluat periodic doar după hoții prinși în flagrant. Exact cum ai trimite pisica cu clopoței să prindă șoareci”, a explicat polițistul.
Viorel Șeicaru spune că de aici pornesc și multe acuzații de abuz în serviciu îndreptate împotriva polițiștilor, pentru că anumite dosare sunt forțate.
De asemenea se înmulțesc sesizările venite pe adresa sindicatului din partea polițiștilor din cadrul Birourilor de Investigații Criminale (Judiciar).
„Aceștia ne semnalează faptul că tot mai mulți șefi se amestecă în dosarele lor, impunându-le soluții și acest lucru după începerea urmăririi penale. Facem aceste precizări, întrucât după ce s-a pus în mișcare urmărirea penală, polițistul lucrează în dosar doar sub supravegherea procurorului. Este dovedit faptul că foarte mulți șefi de secții din București sunt chemați de procurori la parchet și atenționați să nu se mai amestece în dosarele subordonaților, unii dintre ei au fost chiar sancționați”, a dezvăluit, în exclusivitate pentru evz.ro, vicepreședintle SNAP.
Unde sunt echipele de flagrant cu polițiști în civil
În opinia sindicaliștilor SNAP, o altă problemă este legată de lipsa calităților manageriale ale unor șefi. În ultimii ani au fost „unși” șefi, foarte mulți ofițeri cu doar 5-7 ani vechime în sistem, fără experiență pe domeniul unde au fost numiți și fără aptitudini manageriale. Drept pentru care, aceștia îndepărtează de lângă ei polițiștii experimentați cu vechime în sistem, scăpând astfel de oamenii incomozi și fini observatori ai unor carențe și derapaje manageriale.
„Preferă în locul lor tinerii polițiști neexperimentați și ușor de manipulat, cărora li se explică faptul că încălcarea unor drepturi reprezintă starea de normalitate”, a declarant, pentru evz.ro, Viorel Șeicaru.
În opinia liderului SNAP, dacă se dorește o reformă reală în Politia Română, „ mai marii din minister trebuie să scoată indicatorul de constatări de infracțiuni în flagrant din fișa postului pentru agenții din cadrul compartimentelor Siguranță Publică și Patrulare”.
„Polițiștii trebuie să fie evaluați doar în funcție de prevenirea pe care o fac, de soluționarea favorabilă a sesizărilor primite prin S.N.U.A.U. 112 și de relaționarea cu cetățenii în funcție de nevoile acestora”, a adăugat Șeicaru.
Vicepreședintele SNAP susține că fiecare unitate de poliție, de la secții până la cele orășenești, ar trebui să aibă o echipă de flagrant care să acționeze îmbrăcați civil, nu în uniformă.
„Pentru ca șefii de secții să nu mai aibă pretenții ca polițistul din stradă, îmbrăcat în uniformă, care se deplasează cu autospeciala inscripționată, să prindă infractori în flagrant, ar trebui ca fiecare secție să aibă cel puțin câte o echipă de flagrant care să acționeze în civil, cu autoturisme neinscripționate și care să nu fie sufocate de dosare cu a.n. cum sunt în acest moment polițiștii din cadrul Birourilor de Investigații Criminale (Judiciar).Doar asa putem crește gradul de încredere al populației față de instituția Poliției Române”, a concluzionat Viorel Șeicaru.
Evz.ro a întrebat oficiali din Poliția Română ce măsuri pot fi luate ca urmare a precizărilor făcute de liderul SNAP.
„Ținem cont de toate sugestiile care pot îmbunătăți activitatea Poliției Române. Suntem într-o fază de reorganizare și, cu siguranță, orice sugestie venită de la polițiștii din teritoriu este binevenită și poate fi analizată în cadrul comisiilor de dialog social cu sindicatele în vederea unui proiect ce urmează să fie supus dezbaterii publice”, a declarat, în exclusivitate pentru evz.ro, un oficial din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).