Plăcinta este recunoscută de toate dicţionarele ca fiind un preparat des întâlnit în părţile locuite de români (fiind considerată fel de mâncare naţional în ţările respective), deşi preparate mai mult sau mai puţin asemănătoare se găsesc în aproape toată lumea.
Asociaţia Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România, înfiinţată în anul 1990), organizaţie de utilitate publică, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor, a analizat conţinutul etichetei de la 30 sortimente de aluat congelat din care românii fac placinte, comercializate în marile structuri comerciale.
În cele 30 de produse analizate s-au identificat 17 aditivi alimentari şi diverse arome artificiale, după cum urmează: L-cisteină, carboximetilceluloză de sodiu, sorbat de potasiu, acid sorbic, glicerină, caroteni, mono şi digliceride ale acizilor graşi, gumă de guar, gumă xantan, acid citric, alfa-tocoferol, fosfat de calciu, acid ascorbic, lecitină din soia, esteri ai mono şi digliceridelor, esteri poliglicerici ai acizilor graşi, palmitat de L-ascorbil, arome. Arome artificiale - termenul se referă la combinaţii de substanţe chimice sau substanţe chimice care sunt adăugate produselor alimentare pentru a le da sau modifica mirosul şi/sau gustul.
În sarea iodată se adaugă şi ferocianură de potasiu - E536, agent antiaglomerant. La peste 100 grade Celsius ferocianura de potasiu se descompune în cianură de potasiu şi clorură de fier, fapt ce provoacă reducerea transportului de oxigen către sânge, dificultăţi în respiraţie, dureri de cap şi ameţeli.
În ceea ce priveşte prezenţa aditivilor de mai sus în sortimentele de aluat congelat analizate, situaţia se prezintă astfel:
-
60% din sortimentele de aluat congelat analizate conţin acid citric;
-
50% din sortimentele de aluat congelat analizate conţin conservanti;
-
40% din sortimentele de aluat congelat analizate conţin arome;
-
40% din sortimentele de aluat congelat analizate conţin acid ascorbic;
-
13% din sortimentele de aluat congelat analizate conţin cisteină;
-
13% din sortimentele de aluat congelat analizate conţin câte 2 conservanţi;
-
6% din sortimentele de aluat congelat analizate conţin carboximetilceluloza de sodiu;
-
3% din sortimentele de aluat congelat analizate conţin glicerina.
E200 – acid sorbic este un conservant obținut dintr-un gaz iritant, toxic, incolor denumit keten. Poate produce reacții alergice la nivelul pielii și tulburări respiratorii. E200 provoacă reacții alergice la nivelul pielii, tulburări respiratorii.
E202 – sorbat de potasiu este un conservant care irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi genotoxic și mutagen pentru celulele sângelui uman.
E300 – acid ascorbic este un agent antioxidant obținut din glucoză și care în cantități mari poate produce diaree, atacă smalțul dinților și formarea calculilor la rinichi.
E304 – palmitat de ascorbil este un antioxidant care poate atacă smalțul dinților.
E322 – lecitina de soia se obține din reziduurile lichide rămase după ce uleiul de soia crud trece printr-un proces de degomare (eliminarea rășinilor și gumelor). Este un deșeu care conține solvenți și pesticide și poate avea o consistență fie gumoasă, fie solidă, ca de plastic. Lecitina se folosește ca emulsificator pentru a preveni separarea apei de grăsimi, dar ajută și la conservarea alimentelor mărindu-le termenul de valabilitate pe raft.
E330 – acid citric este un compus organic, cristalin, fără culoare, care aparține clasei de acizi carboxidici și este folosit ca acidifiant. Poate provoca dureri abdominale și poate ataca smalțul dinților. Acidul citric nu este recomandat în alimentația copiilor și nu trebuie consumate alimente ce conțin acid citric de către cei care au afecțiuni cardiovasculare sau renale, afecțiuni ale aparatului digestiv și diaree.
E412 – guma de guar este o polizaharidă folosită în industria alimentară ca stabilizator, emulgator și agent de îngroșare. Poate provoca greață, flatulență și crampe.
E 415 – gumă de xantan este produsă prin fermentarea glucozei, sucrozei sau lactozei de bacteria Xanthomonas campestris. Poate provoca balonare, flatulență, diaree, crampe abdominale și scăderea glicemiei.
E422 – glicerol/glicerina sau glicerolul se folosește ca umectant cu rol în păstrarea hidratării aluatului/umpluturii pentru a menține în mod artificial prospețimea acestora. În industria alimentară, E 422este folosit şi ca îndulcitor, conservant şi agent de îngroşare. Glicerina se folosește și în produsele cosmetice (creme de mâini, săpunuri, paste de dinți etc.) Consumul de glicerol sau de alimente ce îl conţin poate produce dureri de cap, ameţeală, balonare, greaţă, sete şi diaree.
E471 – mono și digliceride ale acizilor grași. Aditivii E471 conțin amestecuri de mono- di-esteri de glicerină ai acizilor grași prezenți în uleiuri și grăsimi alimentare. Mai pot conține și mici cantități de acizi grași liberi și glicerină. Aditivul este un emulgator, deci rolul său principal este de a forma și de a stabiliza emulsiile prin scăderea tensiunii superficiale dintre cele două faze lichide nemiscibile.
E920 – cisteină este agent de tratare a făinei, nu se adaugă în făina integrală, iar diabeticii trebuie să evite această substanță pentru că poate interfera cu insulina. Acest aditiv se obține din păr uman, pene de păsări, păr de porc, gheare de păsări, copite și coarne de animale, produse petroliere secundare. Peste 80% din producția mondială de L-cisteină este realizată în China utilizând ca sursă naturală părul.