Victor Piţurcă a debutat cu un succes în meciurile oficiale în noul său mandat la echipa naţională. Aseară, tricolorii s-au impus cu 2-0 în Luxemburg.
Ambele goluri ale partidei au fost marcate de Gabriel Torje, micuţul mijlocaş de la Udinese punctând de fiecare dată în prima repriză. Cu toate că a avut o evoluţie foarte bună, fostul dinamovist nu va juca în meciul decisiv pentru calificarea la Euro 2012, cu Franţa, la Bucureşti (marţi), deoarece a primit un cartonaş galben şi este suspendat.
"Ca să fie un debut fericit trebuie să obţinem un rezultat pozitiv şi cu Franţa. Era important să luăm cele trei puncte acum, am reuşit, dar am probleme cu Galamaz, sper să-l recuperăm, şi cu Torje, care e suspendat. L-am certat, va fi foarte greu fără el", a declarat, imediat după încheierea partidei, selecţionerul Victor Piţurcă, aflat la cea de-a doua victorie "de prestigiu" din noul mandat, după succesul minim cu San Marino, ultima clasată în ierarhia FIFA.
În ceea ce priveşte următorul adversar al tricolorilor, Piţurcă a spus: "Încă nu m-am ocupat de meciul cu Franţa, de azi o voi face. Trebuie aleasă o strategie adecvată, defensivă, şi, desigur, în unele momente vom şi ataca. Indiferent de rezultate, echipa naţională are nevoie de suporteri, altfel nu putem obţine ceea ce ne-am propus" , a mai spus Piţurcă