Piranha, în drum spre Afganistan

Piranha, în drum spre Afganistan

Militarii români din Afganistan încep, în sfârşit, să primească transportoare amfibii blindate noi, care le vor înlocui pe cele din generaţia veche, cu grad mai ridicat de risc.

Potrivit unui comunicat remis ieri de Ministerul Apărării, „primele şase transportoare amfibii blindate PIRANHA-III C vor fi introduse în teatrul de operaţii din Afganistan la începutul săptămânii viitoare. Acţiunea are drept scop sporirea gradului de protecţie a personalului pe timpul îndeplinirii misiunilor specifice în teatrul de operaţiuni“.

MAp precizează că „Armata României derulează un program de achiziţie pentru 31 de transportoare blindate pentru trupe 8x8 PIRANHA-III C, care să înlocuiască treptat vehiculele blindate de luptă aflate în prezent în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan. Contractul a fost semnat în luna decembrie 2006 între CN ROMTEHNICA SA şi firma elveţiană MOWAG“.

Calitatea precară a TABurilor care sunt folosite acum în Afganistan a fost unul dintre principalele motive invocate de presă, dar şi de experţii militari, pentru moartea celor opt soldaţi români în acest teatru de operaţiuni. Discuţia a fost reluată în urmă cu câteva zile, după ce sublocotenentul post-mortem Dragoş Traian Alexandrescu şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru militari români au fost răniţi, când TAB-ul în care se aflau a trecut peste un dispozitiv exploziv.

Chiar ministrul Theodor Meleşcanu a recunoscut, atunci, că transportoarele aflate în acest moment în dotarea Armatei române au vulnerabilităţi şi că „nu sunt perfect adaptate la misiunile de patrulare exercitate în Afganistan şi în Irak“.

În acest moment, Armata României derulează un program de achiziţie pentru 31 de transportoare blindate pentru trupe 8x8 PIRANHA-III C, care să înlocuiască treptat vehiculele blindate de luptă aflate în prezent în teatrele de operaţiuni din Irak şi din Afganistan.

Ne puteți urmări și pe Google News