„Piesă pentru frate şi soră”, după Tennessee Williams, în regia lui Iris Spiridon, un spectacol în cadrul programului 9G al TNB, va fi prezentat pe 11 ianuarie, de la ora 20.00, la Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti.
Montarea lui Iris Spiridon este o premieră în România, piesa celebrului dramaturg american fiind tradusă şi jucată pentru prima dată pe scenele noastre.
„Piesă pentru frate şi soră” este o poveste autobiografică, unde viaţa se întrepătrunde cu arta, iar spectatorul este invitat la un exerciţiu de imaginaţie. „Printre temele piesei regăsim claustrofobia, izolarea şi bolile mentale. Doi actori, Clare şi Felice, la fel ca şi personajele pe care le joacă, nu reuşesc, oricât se străduiesc, să se elucideze pe ei înşişi şi să evadeze din starea lor mentală deteriorată. Spectatorii se confruntă la rândul lor, în timp ce privesc piesa celor două personaje, cu adevărurile întunecate a ceea ce înseamnă să fie oameni. O iluzie fără o iluzie, o piesă fără scenariu, o frântură de adevăr fără discernământ”, spune Iris Spiridon. Din distribuţia spectacolului fac parte Istvan Teglas şi Ioana Mărcoiu.
Biletele, cu preţul de 30 de lei şi 16 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, se pot achiziţiona de la casa de bilete a Teatrului Naţional sau online pe bilet.ro.