Piersic, Doctor Honoris Cauza Artis la Timișoara. Ce a avut de spus la decernarea titlului

Actorul Florin Piersic a primit cea mai înaltă distincţie pe care o poate oferi o universitate din România - titlul de Doctor Honoris Cauza Artis al Universității de Vest din Timişoara.

Florin Piersic a primit distincţia cu lacrimi în ochi. Actorul mai deţine şi titlul Steaua României în grad de cavaler și este cetăţean de onoare al oraşului Nazaret. Momentul de  la UVT a fost unul  de mare încărcătură emoțională deopotrivă pentru participanți. ”Când începi să vorbeşti despre Florin Piersic constaţi că ai o mare problemă, nu ştii de unde să începi, cu ce să începi şi se să spui. În cei 57 de ani de activitate a reuşit să transmită publicului emoţii foarte mari, sufletul Domniei sale a fost în prim-plan, a ştiut să se identifice mereu cu personajele sale”, a spus Marilen Pirtea, rectorul universității. „Dă să te pup”, i-a spus Florin Piersic rectorului, și chiar l-a pupat pe frunte, după ce a primit diploma Doctor Honoris Causa. Actorul nu s-a putut abține de la binecunoscutele-i glume. ”În limba latină nu am înţeles nimic, am înţeles că aşa se face, o să iau acest discurs la mine. Am acasă sute de diplome, dar niciuna nu este aşa frumoasă ca aceasta… niciodată nu mi-am auzit numele de atât de multe ori, acum sunt sigur că mă numesc Florin Piersic… Îmi place mult cum m-aţi îmbrăcat.Să ştiti că mulţi mi-au spus că dacă vin aici să nu vorbesc liber, să citesc. Am întrebat De ce? Pentru că tu o iei pe arătură, mi-au spus… Din 100 de oameni pe care îi întâlnesc, 99 îmi zâmbesc, e extraordinar. (…) Nici în «Mărgelatu» nu am avut un așa costum, faptul că m-ați îmbrăcat așa, mi-ați dat o diplomă atât de frumoasă, îmi aduce aminte de Stan și Bran studenți la Oxford. Astăzi am mai jucat un rol în viața mea, acela de Doctor Honoris Causa”, a spus actorul în discursul său ţinut pe scenă în faţa celor prezenţi. Îndrăgitul actor a dezvăluit la Timișoara că se gândește să lanseze „o cărticică ce va fi de aproape 500 de pagini” și care se va intitula ”Fereastra sufletului meu este deschisă”.