PIERDERI URIAŞE pentru cea mai mare bancă de la noi
- Raluca Florescu
- 30 octombrie 2012, 19:14
Profiturile din perioada anterioară crizei s-au transformat, pe măsură ce dificultăţile financiare au sporit, în pierderi uriaşe pentru bănci, cauzate în special de volumul mare de credite nerambursate de clienţi.
Astfel, Banca Comercială Română a înregistrat în primele nouă luni ale anului o pierdere netă de 762,5 milioane lei (172,1 milioane euro) după achitarea taxelor şi a intereselor minoritare în primele nouă luni din acest an, după cum a comunicat astăzi banca
În aceeaşi perioadă a anului trecut, banca a raportat un profit net de 67,6 milioane lei (16,1 milioane euro).
Pierderile trimestriale au înregistrat ă scădere uşoară în al treilea trimestru. Astfel, în perioada iulie-septembrie, pierderile BCR au scăzut la 212,5 milioane lei de la 239,5 milioane lei în trimestru precedent şi 306,9 milioane lei în primele trei luni ale anului.
După primele nouă luni din acest an, banca a afişat un profit operaţional de 1,824 miliarde de lei (411,6 milioane euro), în uşor declin comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent (-3,5%), de la 1,889 miliarde lei (449,1 milioane euro) la sfârşitul lunii septembrie 2011.
Cheltuielile şi veniturile ooperaţionale au fost în scădere în primele nouă luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Venitul operaţional s-a diminuat în special pe seama scăderii venitului net din dobânzi, generată de cererea scăzută de creditare, de creşterea volumului de credite neperformante şi de scăderea marjelor de dobândă datorată trecerii la active cu risc mai scăzut, se menţionează în comunicatul băncii.
În trimestrul al treilea al anului 2012, BCR si-a menţinut poziţia de lider pe piaţa bancară locală, cu o cotă de circa 20% după active, în pofida unui uşor declin al volumului activelor grupului BCR cu 0,5% (sau 375,4 milioane lei) faţă de începutul anului până la 76,370 miliarde de lei (16,828 miliarde de euro).