Pierderea de 25%, amortizată în doi ani

Bugetarii ar putea reveni la salariile netăiate din iunie 2010, în următorii doi ani, susţin liderii sindicali. Creşterile se vor realiza însă treptat.

Liderii sindicali din învăţământ au ieşit nemulţumiţi de la discuţiile de ieri cu miniştrii muncii şi educaţiei. Motivul: deşi au cerut creşterea salariilor profesorilor cu 33% de anul viitor, reprezentanţii executivului au exclus această variantă. Ba, mai mult, i-au anunţat că "majorările se vor aplica gradual, în următorii doi ani, şi abia după aceea vor reveni la salariile pe care le aveau în iunie 2010, înainte de reducerea cu 25%", potrivit lui Simion Hancescu, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

În plus, a spus Hancescu, în ultima variantă a proiectului de lege privind salarizarea bugetarilor în 2011 se revine la valoarea actuală a salariului minim, de 600 de lei, mai puţin cu 40 de lei faţă de cel propus iniţial.

Şanse mici pentru profesori

"Ministrul educaţiei ne-a promis că se va face o prioritizare a categoriilor socio-profesionale care vor primi înapoi reducerea de 25% a salariilor. Cert este că, de la 1 ianuarie 2011, profesorii nu vor recupera acea diminuare salarială", a completat Marius Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret".

Reprezentanţii dascălilor s-au declarat nemulţumiţi şi de faptul că oficialii au refuzat să vorbească despre cuantumul salariilor pe care le vor primi bugetarii anul viitor. Li s-a propus o nouă grilă cu coeficienţi uşor crescuţi pentru funcţiile de debutant în învăţământ, însă aceasta ar urma să se aplice doar după anul 2013, fiind prevăzută de legea-cadru de salarizare, pe care ministrul muncii, Ioan Botiş, vrea să o prezinte miercuri în guvern.

"Colegii noştri mănâncă astăzi, nu din 2013, au rate astăzi, nu după 2013, şi au de achitat întreţinerea astăzi, nu după doi ani", a replicat preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu.

Prin urmare, liderii sindicali din învăţământ au refuzat propunerea executivului şi cer ca majorările salariale să fie aplicate încă de anul viitor. "Profesorilor li s-a luat mai mult de 25% din salariu. Pe noi ne interesează salariile de la 1 ianuarie 2011, însă ce propun ei permanentizează situaţia din învăţământ", a mai spus Isvoranu.

Simion Hancescu a adăugat că aplicarea din 2013 a coeficienţilor majoraţi ar putea fi acceptată doar dacă executivul ar aproba creşterea salariului minim pe e conomie, respectiv a coeficientului 1 din Legea salarizării, la 700 de lei, de la 1 ianuarie 2011.

Iar preşedintele Federaţiei Alma Mater, Anton Hadăr, a conchis: "S-a propus acordarea unui premiu anual de excelenţă pentru 60% dintre cadrele didactice din învăţământul universitar care sunt cel mai bine pregătite".

"Ne-au spus că majorările se vor aplica gradual, în următorii doi ani, şi abia după aceea profesorii vor putea reveni la salariile pe care le aveau înainte de reducerea cu 25%." SIMION HANCESCU, lider sindical