Criza își face simțită prezența tot mai puternic, în România. Piața imobiliară a intrat deja pe o traiectorie de scădere, iar pe fondul inflației galopante, al creșterii imense a taxării și a înăspririi condițiilor de acordare a creditelor anunțată de Banca Națională, o nouă prăbușire, precum cea de după anul 2010, nu este deloc exclusă.
În primul semestru al anului 2022 s-au eliberat 22.712 autorizaţii de construcție pentru clădiri rezidenţiale, o scădere cu 7,1% față de aceeași perioadă a anului 2021. Tendința este similară în toate regiunile țării.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în primele șase luni ale acestui an s-au eliberat mai puține autorizații de construcție, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Acesta poate fi un semn că piața imobiliară intră pe un trend descendent, probabil și din cauza scumpirilor uriașe la materialele de construcție.
„În semestrul I al anului 2022 s-au eliberat 22.712 autorizaţii de construcție pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 7,1% faţă de aceeași perioadă a anului 2021. Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-499 autorizaţii), Nord-Est (-477), Bucuresti-Ilfov (-231), Vest (-227), Sud-Est (-175), Sud-Vest Oltenia (-134) şi Nord-Vest (-29). O creștere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Centru (+33 autorizaţii)”, arată datele Institutului Național de Statistică.
Statistica din luna iunie
Potrivit sursei citate, în luna iunie a anului 2022, s-au eliberat 4.017 autorizaţii de construcție pentru clădiri rezidenţiale, cu o suprafaţă utilă totală de 956.283 mp. Față de luna precedentă, se observă o scădere de 5,6%. Din totalul autorizaţiilor de construcție pentru clădiri rezidenţiale 68,1% au fost eliberate pentru zona rurală.
În aceeași lună s-au eliberat 577 autorizaţii de construcție pentru clădiri nerezidenţiale cu o suprafaţă utilă totală de 248.746 mp, o scădere de 4,8%, față de luna precentă.
Scădere față de 2021
Comparativ cu luna iunie a anului 2021, se evidenţiază o scădere atât a numărului de autorizaţii de construcție eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-18%), cât şi a suprafaţei utile totale (-12,2%).
În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizaţii de construcție eliberate pentru clădiri rezidenţiale se observă în toate regiunile țării: Bucuresti-Ilfov (-188 autorizaţii), Nord-Est (-181), Centru (-145), Sud-Muntenia (-139), Sud-Est (-98), Nord-Vest (-72), Sud-Vest și Oltenia (-56) şi Vest (-5).
Situația se schimbă puțin când vine vorba despre clădirile nerezidențiale. Comparativ cu luna iunie a anului 2021, s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizaţii de construcție eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+2,5%) cât şi a suprafaţei utile totale (+8,8%). În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (+32.756 mp), Nord-Vest (+9.672) şi Centru (+5.174).
Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-8.840 mp), Nord-Est (-7.711), Sud-Muntenia (-5.430), Sud-Vest Oltenia (-3.417) şi Sud-Est (-2.024), potrivit news.ro.