Piața imobiliară dă semne de criză, volumul construcțiilor reducându-se în aprilie raportat la luna anterioară, martie. Informația apare într-o situație privind evoluția domeniului construcțiilor, dată publicității de Institutul Național de Statistică pentru primele patru luni ale anului. Volumul lucrărilor pe piața construcției de clădiri de locuit s-a redus, în luna aprilie și prin raportare la perioada similară a anului trecut.
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în luna aprilie, pe piața imobiliară, raportat la luna precedentă, conform statisticilor elaborate la nivelul Institutului Național de Statistică (INS). Din datele analizate rezultă scăderi la acest indicator, atât ca serie brută, unde scăderea a fost de 6,4%, dar și ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, unde reducerea a fost de 4,2.
Problemele cu care se confruntă piața imobiliară sunt sesizate la volumului de lucrări în cazul construcțiilor noi, unde a fost înregistrată o scădere de 8,2%. De asemenea, au fost înregistrate scăderi și la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 7,1%. În schimb a crescut cantitatea de lucrări de reparații capitale, pentru clădiri, cu 10,4%.
Pe obiecte de construcţii, statisticile au înregistrat scăderi pe piața imobiliară, la clădirile rezidenţiale, cu 13,6%, dar și la cele nerezidențiale, 10,9%.
În schimb, pe piața construcțiilor s-a înregistrat o ușoară creștere a lucrărilor inginerești, majoritatea finanțate de la bugetul de stat, cu 0,4%.
Situația comparativă cu anul trecut
Situația INS indică o scădere a volumului de lucrări, în cazul proiectelor de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, în luna aprilie și prin raportare la perioada similară a anului precedent. Clădirile rezidenţiale şi clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 9,2%, respectiv cu 6,2%.
Per ansambul, însă, analiza indică o creștere a volumului de lucrări în construcții. Comparativ cu aprilie 2022, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 10,8%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (+43,2%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+8,4%) şi la lucrările de construcţii noi (+8,1%).
Pe obiecte de construcţii, creştere s-a înregistrat la construcţiile ingineresti (+39,2%).
Per ansamblu piața construcțiilor este în creștere
Per total, volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele patru luni, faţă de perioada similară din 2022, ca serie brută, cu 12,1%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 12,9%, arată datele INS. Creșterea a fost susținută de indicii înregistrați în primele trei luni ale anului care au acoperit scăderea din luna aprilie.
„Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 12,1%. Pe elemente de structură, creşteri au avut loc la lucrările de reparaţii capitale (+30,9%), lucrările de construcţii noi (+13,2%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+2,8%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (+29,6%) şi la clădirile rezidenţiale (+1,8%). Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 0,8%.”, arată datele INS.
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 12,9%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+29,2%), lucrările de construcţii noi (+13,2%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+1,2%).
Pe obiecte de construcţii, creşteri au avut loc la construcţiile inginereşti (+28,6%), clădirile rezidenţiale (+1,1%)şi la clădirile nerezidenţiale (+0,6%).