Piaţa auto va creşte cu 10,8% în 2023, comparativ cu anul anterior, iar cea a autoturismelor va urca cu 10%, conform estimărilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Nici criza economică și nici scumpirea carburanților nu sunt de natură să-i determine pe români să renunțe sau să amâne achiziția de noi vehicule. Specialiștii estimează că piața auto va crește, în acest an, iar semnele s-au văzut încă din prima lună a lui 2023.
Numărul noilor automobile puse în circulaţie în luna ianuarie a crescut cu 31,37%, prin comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În prima lună a lui 2023 au fost puse în circulație un număr de 12.266 vehicule noi şi alte 23.260 mașini second-hand.
Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) a anunţat că numărul vehiculelor noi vândute va creşte cu 10%, în acest an, ajungând la 140.000. Potrivit estimărilor făcute de specialiștii în piața auto, creşterea numărului de vânzări în cazul vehiculelor utilitare şi microbuze va fi probabil de 20%.
De asemenea, este de așteptat ca procentul de automobile electrice vândute să se majoreze cu aproape 47%, conform unui comunicat al APIA.
„Prognoza pe anul 2023 este una optimistă. De ce? Noi credem că numărul de autoturisme va creşte cu 10% în acesta an, bineînţeles creştere faţă de 2022. MCV-urile şi minibus-urile, aici avem o creştere mai mare şi câteodată mă gândesc că am fost un pic cam pesimist pentru ceea ce ar putea să se întâmple aici pentru că este o piaţă foarte efervescentă. De asemenea, camioanele şi autobuzele vor întregistra o creştere. Una peste alta, toată piaţa noi o vedem la o creştere de 10,8%”, a declarat Dan Vardie, președintele APIA.
APIA se așteaptă la o creștere a vânzărilor
Potrivit unui comunicat al APIA, autoturismele „electrificate” vor avea o creştere de 46,8%, realizând o cotă de piaţă de 28,9%. Vehiculele comerciale uşoare + minibus vor avea o creştere de 20,1% faţă de anul 2022, iar pentru vehiculele grele + bus se prognozează o creştere cu 5,1%.
În cazul vânzărilor de autoturisme, APIA se așteaptă la menţinerea ponderii de aproximativ 84% din totalul înmatriculărilor de pe piața auto, cu un volum de aproximativ 140.000 unităţi, în creştere cu 10% faţă de volumul anului 2022.
Referitor la cota de piaţă, segmentul SUV va menţine prima poziţie, cu o cotă de 43,9%, în creştere cu 1,2% faţă de 2022, urmat de Clasa C cu o cotă de 23,7%, în scădere cu 2,4%, şi Clasa B cu o cotă de 18,7%, în scădere uşoară cu 0,1% faţă de cota deţinută în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Estimarea vânzărilor în funcție de tipul de propulsie
În funcţie de tipul de combustibil folosit, APIA estimează că motorizările pe benzină vor înregistra o creştere de 4,1% faţă de anul 2022, ajungând, astfel, la o pondere de 61%. Vânzarea autoturismelor echipate cu motoare diesel va înregistra o scădere de 20,2% faţă de 2022 şi vor deţine o cotă de piaţă de 10% din total.
Autoturismele electrice (100% electrice şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), vor deține, în 2023, o cotă de piaţă de 28,9%. Autoturismele full electrice vor prelua o cotă de piaţă de 14% în anul 2023 faţă de anul 2022, când reprezentau doar 9,1% din piaţa de autoturisme.